Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Striblea: „Acum se va vedea dacă noi facem brandul sau brandul ne face pe noi”

Publicat in Jurnalul, luni 24 octombrie 2011 ·

Jurnalistul Cătălin Striblea este una dintre cele mai de succes achiziţii ale Realităţii TV, adus de Mihai Tatulici. Cu Striblea moderator, emisiunea „Ultima oră” şi-a dublat audienţa în 6 luni de zile. Mihai Tatulici a încercat să îl convingă să continue cu Realitatea TV, dar nu a reuşit. De ce? Aflaţi din interviul acordat pentru Jurnalul Naţional.

- Cum ai văzut cele petrecute în ultimele săptămâni, culminând cu întreruperea emisiei, aseară?

- O văd ca pe o afacere nereuşită între patron..., mă rog – fostul patron (mi se pare aiurea să îi spun aşa) şi manager (vorbeşti de lup şi… lupul sună; discuţia, desfăşurată înainte de intrarea în emisiunea din seara aceasta s-a întrerupt în acest punct, Striblea fiind apelat de Sebastian Ghiţă, care i-a comunicat că RTV se recepţionează în reţelele de cablu UPC şi Dolce – n.r.). Asta a pus într-o situaţie dificilă atât staţia în sine, chiar cu câteva zile înainte să îşi serbeze zece ani de existenţă, dar şi foarte mulţi oameni, care au fost obligaţi să opteze, neavând toate informaţiile necesare. A fost complicat şi încă este pentru mulţi. Persistă o stare de incertitudine. Lucrurile nu sunt perfecte nici colo, nici dincolo…

- Dar tu te-ai decis. Ce te-a determinat să alegi RTV?

- Am cântărit foarte mult. Am avut discuţii cu ambele părţi (repet, nu-mi place termenul, deşi sunt conştient că e un fapt, sunt două tabere acum). Am discutat şi cu Elan şi cu Sergiu Toader şi cu Mihai Tatulici. Mihai Tatulici este cel care m-a încurajat să vin la Realitatea TV şi acum argumentele sale erau solide. Doar că a înclinat balanţa faptul că aici rămân să lucrez cu o echipă excepţională, echipa cu care am dus audienţa emisiunii de la sub 1, la peste 2, ajungând pe locul 2 în 6 luni de zile. Sunt cu ei de un an de zile, am lucrat cu ei zi de zi… Iar cu Sebi Ghiţă am avut o discuţie bună, am înţeles ce vrea să

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern / Important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă reforme, nu intrăm în negociere cu linii roşii

News.ro acum 36 minute
Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, miercuri, că USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern, el subliniind că important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă ref

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

Cristina Cioran, însărcinată pentru a doua oară cu Alex Dobrescu. Primele ei declarații

Cancan acum o ora
Surpriză mare în showbiz! Este din nou soare pe strada lor! Cristina Cioran, în vârstă de 47 de ani, însărcinată din nou cu Alex Dobrescu! Vedeta va deveni mamă pentru a doua oară! Vă prezentăm cele mai noi declarații despre sarcină! Știre în curs d

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum o ora
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

Inflația a crescut la 5,1% în noiembrie față de 4,7% în octombrie. Produsele care s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 a fost 5,1%, comparativ cu luna noiembrie 2023. Asta în timp ce în luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%, arată datele Institutului Naţional de Stat

Vânzarea Telekom către Vodafone şi Digi, în analiza Consiliului Concurenţei

Pagina de media acum o ora
Cristi Croitoru | Dreamstime.com Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România şi Digi România intenţionează să preia părţi din Telekom Romania Mobile Communications. Publicitate Vodafone va prelua cea mai impor

Bulgaria va OPRI tranzitul de gaze rusești prin Balkan Stream dacă Gazprom nu găsește o nouă modalitate de plată

Gandul acum 31 minute
Bulgaria va opri tranzitul de gaze rusești prin Balkan Stream dacă Gazprom nu găsește o nouă modalitate de plată în urma impunerii sancțiunilor americane, a declarat ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Vladimir Malinov. Pe 21 noiembrie, Tr

Amendă de 12.000 de lei pentru un bărbat care a abandonat un câine pe marginea drumului

Adevarul acum 36 minute
Biroul pentru Protecţia Animalelor l-a identificat pe un bărbat din Caraş-Severin care a abondonat un căţel la marginea localităţii Greoni şi i-a aplicat amenda maximă, adică 12.000 de lei.

Ministrul Apărării: Sistemul de la Deveselu, una dintre cele mai importante capabilităţi aliate pentru apărarea Europei

HotNews acum 23 minute
Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore are un rol deosebit de important pentru apărarea Europei împotriva ameninţărilor balistice, a spus ministrul Apărării Naţionale. Angel Tîlvăr a vizitat marți împreună cu ambasadorul SUA în România, Kathle

Pep Guardiola spune că nu vrea să mai antreneze o altă echipă de club după ce pleacă de la Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Tehnicianul Pep Guardiola a afirmat, într-un podcast, că nu doreşte să antreneze un o altă echipă de club după Manchester City. „Ceea ce nu aş face ar fi să părăsesc Manchester City pentru a merge în altă ţară şi a face acelaşi lucru pe care îl fac

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°