Până în acest moment, mulţi sportivi români importanţi şi-au câştigat dreptul de a merge la Jocurile Olimpice din 2012.
Cu nouă luni înainte de Jocurile Olimpice ce vor avea loc anul viitor la Londra (27 iulie - 12 august), România şi-a asigurat deja calificarea principalilor săi sportivi. Majoritatea este reprezentată de discipline în care ţara noastră are tradiţie şi reuşite. Cele mai bune rezultate din 2011 au fost obţinute la scrimă.
Spadasinele Ana Maria Brânză, Anca Măroiu (ambele medaliate cu bronz la CM de la Catania, în proba individuală), Simona Alexandru (s-a calificat în „sferturi" la Mondiale) şi Loredana Dinu au cucerit titlul mondial pe echipe după o finală dramatică, decisă la „tuşa de aur", în compania Chinei. De la aceste sportive, toate legitimate la Steaua, se aşteaptă cel puţin o medalie olimpică. Chiar dacă la Mondiale sabrerii, în frunte cu Rareş Dumitrescu, n-au prins semifinalele, terminând pe 5, ei vor fi prezenţi la Londra cu şanse de reuşită. La scrimă, calificarea va fi decisă de poziţia ocupată în clasamentul mondial ce va fi publicat la data de 2 aprilie 2012.
Grasu, la a 5-a ediţie
Multiplă medaliată europeană şi mondială la aruncarea discului, Nicoleta Grasu (40 de ani) va concura la Londra pentru a cincea oară la Jocurile Olimpice. Recordul participărilor pentru România, la atletism, este deţinut de campioana olimpică la disc, Lia Manoliu, care a bifat şase prezenţe la JO, între 1952 şi 1972. În lotul de 22 de atleţi care au şanse mari să fie prezenţi la principala competiţie polisportivă au fost incluşi maratoniştii Constantina Diţă, campioana olimpică având statutul privilegiat de invitată, dar şi Marius Ionescu.
De asemenea, săritorul de triplusalt, Marian Oprea, e un candidat cu şanse la podium. Nu lipsesc nici atleţii de perspectivă, unii dintre ei medaliaţi la CE şi CM de tineret şi j