Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletin de presă IPJ - Luni, 24 Octombrie 2011

Publicat in Ziua Constanta, luni 24 octombrie 2011 ·

În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 13 evenimente din care unul la regimul armelor, explozibilului şi substanţelor periculoase, patru de altă natură, două accidente uşoare şi şase infracţiuni la regimul circulaţiei. INFRACŢIUNE LA REGIMUL A.E.S.P.

Secţia 8 Rurală cercetează în stare de libertate pe F. Daniel de 34 ani, din municipiul Constanţa, care în noaptea de 22/23.10.2011, avea în torpedoul autoturismului proprietate un număr de 13 cartuşe de vânătoare, calibrul 12 mm., a căror provenienţă nu a justificat-o în condiţiile legii.

ALTE INFRACŢIUNI Secţia 1 Rurală cercetează în stare de libertate pe N. Gabriel Emil de 24 ani, din oraşul Urziceni, care în ziua de 23 octombrie a.c., orele 09.40, a introdus un telefon mobil şi o cartelă telefonică în Penitenciarul Poarta Albă - Secţia Valu lui Traian. Secţia 2 Rurală cercetează în stare de libertate pe P. Vasile Mihai de 21 ani, din oraşul Năvodari, care în noaptea de 22/23 octombrie a.c. avea asupra sa o bâtă tip „base-ball". Secţia 6 Rurală cercetează în stare de libertate pe B. Ştefan de 49 ani, din localitatea Ţepeş Vodă, care în noaptea de 22/23 octombrie a.c., orele 01.15, a înjunghiat cu un cuţit în zona toracică pe M. Gheorghe de 40 ani, din aceeaşi localitate, în timpul unui conflict spontan la discoteca din localitate. Secţia 8 Rurală cercetează în stare de libertate pe C. Eugen de 30 ani, din oraşul Băneasa, care în noaptea de 22/23 octombrie a.c. avea în autoturismul proprietate o bâtă tip „base-ball". ACTIVITATEA RUTIERĂ În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate. Astfel, la nivelul judeţului a fost organizată o acţiune, fiind aplicate de către poliţiştii rutieri 232 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 24.888 lei. Poli

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 19 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum o ora
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum 30 minute
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 45 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Belarus şi-a suspendat participarea la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa

G4Media acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat un decret privind suspendarea de către Belarus, cel mai apropiat aliat al Rusiei, a participării sale la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), relatează AFP. Decretul, semn

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°