Moartea colonelului Gaddafi ridică o întrebare aproape la fel de importantă ca înlăturarea acestuia de la putere: ce se va întâmpla cu averea fostului dictator, cu proprietăţile şi conturile bancare pe care le-a avut peste tot în lume?
Cei de la Business Insider scriu că fostul dictator al Libiei, Muammar Gaddafi, este de trei ori mai bogat decât omul de afaceri Carlos Slim şi de zece ori mai avut decât regele Abdullah al Arabiei Saudite.
Colonelul ar fi astfel cel mai bogat om de pe planetă. Potrivit publicaţiei menţionate mai sus, averea lui Gaddafi se ridică la 200 de miliarde de dolari şi consta în conturi bancare, investiţii imobiliare şi financiare în corporaţii din întreaga lume. Această estimare a fost făcută de oficiali americani, europeni şi libieni şi pare a fi una legitimă, notează LA Times.
Cele mai recente estimări ale averii liderului libian, raportate de Los Angeles Times, arată că dictatorul ar fi cumulat averi în cei 42 de ani petrecuţi la putere, în timp ce un cetăţean libian de rând câştigă în jur de 12.000 de dolari pe an.
Portofoliul lui Gaddafi a inclus orice, de la hoteluri de lux în Londra şi Rusia până la acţiuni în Goldman Sachs şi echipe de fotbal din Italia.
Însă, nici un ban nu l-a ajutat pe Gaddafi să scape joi de furia rebelilor, când a fost târât din canal, în oraşul natal Sirte, şi împuşcat.
Mai multe surse rebele au declarat, ulterior, că liderul libian avea la el un pistol de aur masiv când a fost găsit.
Experţii susţin că vor finaliza estimarea averii lui Gaddafi în câteva luni. Totuşi, din primele informaţii, în cei 42 de ani de putere, Gaddafi a acumulat o avere de 37 de miliarde de dolari, investiţi în America, mai mult de 30 de miliarde de dolari în Europa şi China şi, conform oficialilor libieni citaţi de Los Angeles Times, alte zeci de miliarde din afaceri internaţionale. @