Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul PSD: Campanie cu activişti de bloc, telefoane şi Facebook

Publicat in Romania Libera, luni 24 octombrie 2011 ·

De la tinerii cu sau fără vârstă de vot până la pensionari, de la membrii cu funcţii la „simplii" activişti de bloc, tot poporul social-democrat, dotat cu telefoane de la centru, se va implica în lupta împotriva PDL. Nu scapă de campanie nici reţelele de socializare.

PSD va câştiga alegerile din 2012 şi are „ac de cojocul" democrat-liberalilor care vor să fraudeze alegerile, a fost mesajul triumfalist transmis de liderii PSD poporului social-democrat, adunat la Bucureşti pentru a pune cap la cap, timp de două zile, direcţiile de luptă electorală. Iar în fruntea oştilor pesediste a fost numit secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Dincolo de amănuntul că acesta s-a ocupat şi de partea tehnică a campaniei lui Mircea Geoană pentru prezidenţialele din 2009, interesantă este tactica gândită de Dragnea, sintetizată prin „cuvântul, cea mai importantă armă". „Fiecare trebuie să devină militant indiferent de poziţia pe care o ocupă în partid. Toţi trebuie să ieşiţi din sediile de partid şi să vorbiţi cu oamenii. (..) O zi în care un membru nu vorbeşte cu un cetăţean este o zi pierdută", le-a transmis Dragnea social-democraţilor.

În urmă cu câteva luni, acelaşi secretar general al PSD descria şi mai în amănunt tehnica pe care vrea să o implementeze: „Vom avea militanţi şi activişti de partid în fiecare scară de bloc, pe fiecare stradă, întreprindere, colectiv de muncă, secţie de vot şi pe fiecare uliţă". Ce misiuni vor avea aceşti activişti? Să „traducă" pe înţelesul oamenilor situaţia din ţară, să arate cum se va schimba în bine viaţa oamenilor dacă USL vine la putere, să racoleze noi membri şi simpatizanţi şi chiar să saboteze campania duşmanilor politici. Principalul mijloc de mobilizare şi de comunicare între activişti? Telefonul mobil, chiar dacă, public, liderii PSD s-au grăbit să desfiinţeze ideea lui Marian Vanghelie de a fi împărţite mobile pe scară

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Diana Șoșoacă a făcut scandal în fața sediului BEC din Sectorul 2 s-a luat. Senatoarea a chemat salvarea după o confruntare cu jandarmii VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut un nou scandal miercuri, 12 iunie, și a încercat să rupă un cordon de jandarmi, susținând ulterior că ar fi fost îmbrâncită, în fața sediului BEC din Sectorul 2, București, unde sunt depozitate buletinele de vot. Pre

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Agenția Națională a Medicamentului confirmă: Ozempic va mai fi disponibil în România doar o lună și jumătate. Care este motivul

Ziare.com acum 28 minute
Din motive comerciale, medicamentul OZEMPIC, în toate cele trei concentraţii - 0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg - şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie, anunţă Agenţia

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum o ora
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 40 minute
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 4 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Cum a ajuns un bărbat să fie sechestrat timp de 7 zile într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi al Capitalei

Adevarul acum 2 ore
O inedită metodă de înșelăciune a fost pusă în practică în Centrul Vechi al Capitalei, iar victimă a căzut un bărbat. Individul tras pe sfoară a fost privat de libertate timp de șapte zile și ținut într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi. În

Copilă de 12 ani lovită de tramvai la Timișoara. Victima se întorcea acasă de la școală

Ziare.com acum o ora
O fetiță de 12 ani, care mergea de la școala și se îndrepta spre casă, a fost izbită de un tramvai în cartierul Dâmbovița din Timișoara. Copila a traversat strada, în fugă, pe culoarea roşie a semaforului, și așa a ajuns să fie lovită. Din fericire,

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°