Trecutul nu este o alta tara. Eram anul trecut, in luna iunie, la Chisinau, participam la o conferinta internationala despre totalitarism organizata de Fundatia Soros din Republica Moldova si de grupul de istorici din Comisia pentru analiza dictaturii comuniste din acea tara. Am fost invitat, intr-una din seri, impreuna cu istoricul basarabean Igor Caşu, la o emisiune de televiziune, moderata de cunoscuta jurnalista Natalia Morari. Ne-am trezit fata in fata cu doi nostalgici ai bolsevismului, negationisti lipsiti de orice urma de jena, gata sa justifice ororile deportarilor in masa si sa jignesca memoria celor cazuti victime unui regim barbar intemeiat pe o ideologie a resentimentului, a exclusivismului si a exterminismului social, cu certe implicatii de etnocid, deci de genocid. Cand noi vorbeam despre represiunile in masa, despre deportarile menite sa duca la “purificare sociala”, cei doi ne replicau invocand pretinsele abuzuri ale”Romaniei burghezo-mosieresti”. Este vorba de lozinci scoase de la naftalina, de placi de gramofon stricate, utilizate ad nauseam pentru a sustine pozitii de un cinism netarmurit. Igor si cu mine le-am raspuns fara a ne pierde cumpatul, desi, trebuie sa recunosc, era o teribila incercare a rabdarii noastre. Nu vorbeam pentru ei, acei oameni erau surzi din punct de vedere etic, ci pentru cei care urmareau emisiunea, pentru cei care reproba si desfid obscenitatea elogierii bolsevismului, in oricare dintre incarnarile sale.

Comisia de la Chisinau a avut propria istorie, comparabila pana la un punct cu aceea a Comisiei Prezidentiale din Romania. Despre aceasta din urma scriu acum o carte care va apare, in engleza, la o cunoscuta editura universitara. Numitorul comun al atacurilor din Republica Moldova, ca si in Romania, era si ramane respingerea necesitatii unei asumari oneste a trecutului traumatic, romantizarea si minimalizarea ex