La Galeria de Artă Grand Hotel din Iaşi, colecţionarii Eugen Saveliu şi Ion Crâşmăreanu au expus o parte din piesele colecţiilor de obiecte pe care le-au strâns în decursul anilor, mai precis dintre cele legate de activităţile pionierilor şi ale şoimilor patriei. În vitrinele neîncăpătoare ale expoziţiei moldovene pot fi admirate: steaguri roşii şi tricolore cu însemnele Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România, reviste pioniereşti – Cutezătorii, Luminiţa, Start spre viitor şi Caleidoscop pionieresc, o uniformă pionierească şi una de şoim al patriei, cu tot cu accesorii – bască, centură, cravate, trese şi petliţe –, o goarnă, o tobă pionierească, insigne, diplome, carnete de UTC, dar şi vechi numere matricole pe care le aveau în mod obligatoriu toate şcolile din acele vremuri, pentru un soi de evidenţă şi consemnare a fiecăruia dintre elevi. La Galeria de Artă Grand Hotel din Iaşi, colecţionarii Eugen Saveliu şi Ion Crâşmăreanu au expus o parte din piesele colecţiilor de obiecte pe care le-au strâns în decursul anilor, mai precis dintre cele legate de activităţile pionierilor şi ale şoimilor patriei. În vitrinele neîncăpătoare ale expoziţiei moldovene pot fi admirate: steaguri roşii şi tricolore cu însemnele Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România, reviste pioniereşti – Cutezătorii, Luminiţa, Start spre viitor şi Caleidoscop pionieresc, o uniformă pionierească şi una de şoim al patriei, cu tot cu accesorii – bască, centură, cravate, trese şi petliţe –, o goarnă, o tobă pionierească, insigne, diplome, carnete de UTC, dar şi vechi numere matricole pe care le aveau în mod obligatoriu toate şcolile din acele vremuri, pentru un soi de evidenţă şi consemnare a fiecăruia dintre elevi.