Acum câteva zile un oficial al FMI, Robert Shapiro, anunţa o nouă criză globală, dacă nu se rezolvă problema datoriilor suverane în două-trei săptămâni. Punctul său de vedere este întărit de premierul britanic David Cameron, care lansează, în esenţă, acelaşi mesaj. Deşi nu ne spun ce-au decis, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, Nicholas Sarkozy, ne spun, după întâlnirea lor de duminică, 9 octombrie, că au un plan de salvare, dar că nu pot preciza încă în ce constă el. Între timp o bancă majoră, Dexia, pare să fi fost salvată, cum altcumva, cu bani publici, fiind naţionalizată de guvernul belgian. Adică un stat din zona euro a mai adăugat ceva, nu puţin, patru miliarde de euro, la datoria publică. Cum se văd toate acestea de la Bruxelles?

Părerea mea este că la Bruxelles domneşte o confuzie în creştere, din câteva motive. În primul rând, impresia mea este că nu există o imagine clară despre cauzele acestei crize, care să permită o abordare coerentă şi coordonată a Comisiei Europene, a Parlamentului European şi a statelor membre. Mai ales statele membre întreţin confuzia, dintr-un motiv explicabil: fiecare trăieşte criza în felul lui, pentru că fiecare stat are particularităţile sale economice şi probleme specifice. De aici, viziuni adesea radical diferite în legătură cu soluţiile care trebuie adoptate.

Pe acest fond de confuzie intervin şi alte constrângeri, de data asta externe. Este vorba despre acuzele americanilor, pe de o parte, şi ale chinezilor, pe de altă parte, care cer Europei să acţioneze mai rapid, într-un fel sau altul.

La aceste lucruri se adaugă presiunile “pieţelor”, de fapt cele ale diverselor grupuri de interese financiare, care dispun acum de sume foarte mari de bani, pe care nu-i mai pot investi cu randamente uriaşe, ca până acum, şi caută oportunităţi pentru asta. Ele nu vor să investească în infrastructur