Nu stiu cum vedeti voi Constanta dupa ce trece toata nebunia cu imbaierea de mare si de soare, dar eu o credeam moarta, eventual cu cateva barulete deschise pentru studentii de la Ovidius si cateva restaurante pentru localnici.
Ei bine, in turneul prin tara, in care invitam bucatarii sa testeze noi sosuri si sa vada daca merita sau nu sa le foloseasca in preparatele lor, in fiecare seara dupa eveniment si in fiecare seara inainte de eveniment se intampla sa mancam numai in restaurante misto. Si cam asa a fost si in seara asta, cand am mancat la Queen Elisabeth, in Constanta, un restaurant abia deschis de cateva zile, care ne-a primit cu usile laaarg deschise, cu cele mai bune vinuri asortate cu cea mai buna mancare ce a fost dat sa-mi atinga papilele gustative si cu hmm, nici nu stiu cum sa-l descriu, cel mai pufos? cel mai dulce-acrisor? cel mai potrivit pentru seara asta? cel mai desert care m-a scos din obsesia ciocolata neagra? desert.
Si de-aici incepe povestea, caci tare ne-am mai incantat simturile de cand am pus primul strop de vin pe buze, pana cand am asteptat mancarea la lumina lumanarii (asta pentru ca ce anuntau la stiri nu a fost poveste si da, valurile si vantul mai fac probleme electricitatii) si am mancat-o incet, savurand fiecare bucatica de pui imbaiat in mousse de broccoli in cazul meu, midii, salata de fructe de mare si incheind cu vizita bucatarului si a managerului restaurantului, care ne priveau fascinati in timp ce noi sorbeam din priviri deserturile aaapetisante.
Si daca vreti vreodata sa faceti vreun material cu bucatarii absolut minunati din Constanta, cu mare drag va recomand sa vorbiti cu bucatarul de la Queen Elisabeth.
Omul a venit cu atata experienta in spate, incat eu, daca as fi managerul de la Queen Elisabeth, nu l-as mai lasa vreodata sa plece din tara decat la cursuri de perfectionare si concursuri si s
