Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicina ieşeană în top ruşinică. Am ieşit pe locul 5 la simularea Rezidenţiatului

Publicat in Adevarul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Cel mai mare punctaj obţinut de absolvenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" (UMF) la Medicină Generală, 773, este mai mic decât cel de la UMF Cluj-Napoca (848), UMF Bucureşti (817), UMF Timişoara (813) şi UMF Craiova (806). Situaţia este mult mai îmbucurătoare pentru viitorii stomatologi.

Rezultate mediocre pentru candidaţii ieşeni care au simulat duminică examenul de Rezidenţiat la Medicină Generală.

Cel mai mare punctaj obţinut aici, 773 din 950, a plasat UMF Iaşi pe poziţia a cincea la nivel naţional, sub UMF Cluj-Napoca (848), UMF Bucureşti (817), UMF Timişoara (813) şi UMF Craiova (806). Organizatorii evenimentului spun însă că Iaşiul spre deosebire de celalalte centre universitare este constant în note.

Studenţii medicinişti simulează Rezidenţiatul

Candidat la Rezidenţiat: „Decât să mă chinui să supravieţuiesc în ţară, mai bine plec!“

Sex, alcool, şpagă, nepotism şi diplome false, brandurile Universităţii de Medicină Iaşi FOTOGALERIE

„Punctajele obţinute la Iaşi au fost constante, nu există discrepanţe foarte mari între note, ceea ce este foarte bine", spune Anisia Alexa, preşedintele Societăţii Studenţilor de Chirurgie - Filiala Iaşi.

Paradoxul universitar de la Iaşi. Specializările cele mai căutate sunt cel mai slab cotate de Minister

Mult mai îmbucurătoare sunt rezultatele obţinute de candidaţii care au simulate examenul la Medicină Dentară.

Primele cinci punctaje obţinute de absolvenţii ieşeni, 819, 816, 800, 798 şi 779, sunt cele mai mari la nivel naţional. Punctajul cel mai mare obţinut la Stomatologia de la UMF Cluj este 766, UMF Târgu Mureş are 758, UMF Bucureşti are 762, UMF Timişoara are 754, UMF Craiova are 709, iar UMF Sibiu are 672.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 41 minute
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 2 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 5 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 6 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

27°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°