Președintele Senatului, Mircea Geoană, s-a prezentat astăzi la DNA. El ar fi fost audiat în dosarul Voicu. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
1 /.
Mircea Geoană a venit la DNA singur, fără avocat.
După jumătate de oră, preşedintele Senatului a ieşit din sediul DNA, fără a preciza în ce dosar a fost chemat. El s-a rezumat în a arăta că "în cinci minute" a răspuns la toate întrebările procurorilor.
Pe 11 octombrie, a fost chemat la sediul Direcţiei şi cumnatul lui Geoană, Ionuţ Costea. Acesta a declarat presei că a fost citat din greşeală de procurori. Mircea Geoană trebuia şi el să ajungă în aceeaşi zi în faţa procurorilor însă, în ultima clipă, şi-a aranjat o vizită la Bruxelles pentru a mai câştiga timp.
Acesta ar fi a doua "vizită" a preşedintelui Senatului la DNA, după ce, în luna mai 2010, a fost interogat despre obţinerea unui imobil şi a unui certificat de revoluţionar pentru soacra sa, Margareta Costea.
La data respectivă, soacra lui Geoană a fost audiată la DNA unde a recunoscut că în urmă cu doi ani s-a întâlnit cu senatorul Cătălin Voicu şi au avut o discuţie despre nişte ajutoare pentru sinistraţi, nicidecum despre "aranjarea" dosarelor sale de la Parchet.
CITIȚI ȘI: Geoană: "Am calitate de martor în dosarul Voicu"Mircea Geoană, pe lista martorilor în dosarul "Voicu" Motivele pentru care senatorul Voicu a fost eliberatSRI încurcă lucrurile în dosarul senatorului VoicuGeneralul Cătălin Voicu, în carcatiția cu Butoane la GiurgiuCătălin Voicu, prima zi de Senat după un an şi jumătate după gratii: Sunt singurul senator al opoziţiei din Europa care a fost arestat