Sperăm întotdeauna ca Dumnezeu să-i lase cât mai mult pe pământ pe făuritorii de frumos, pe cei care ne pot stăpâni creierul şi sufletul cu creaţiile lor. Am sperat să simţim cât mai mult în această lume prezenţa lui Liviu Ciulei – simbol al culturii române, reformator al teatrului, cel denumit de teatrologul Ileana Berlogea „Regizor pe patru continente”. Dar Cerul are socotelile lui şi nu ne întreabă nimic, doar ne dă semn.
Liviu Ciulei a încetat din viaţă în noaptea de 24 spre 25 octombrie, într-un spital din Germania. Avea 88 de ani. A plecat discret, precum a fost toată viaţa. Destinul i-a fost legat de teatru, de această artă efemeră. A slujit-o fără condiţii. A creat mari spectacole – modele pentru mulţi care au ştiut să înveţe de la acest mare pedagog. Cu câţiva ani în urmă scriam într-un articol că Ciulei a construit temeinic, clădind în zidurile artei teatrului ideile, cultura sa, că a meşteşugit modern, spărgând digul stagnării în domeniu şi diriguind cursul artei spectacolului spre oceanul liberei gândiri.
A avut o operă frumoasă, pe care a început-o în 1946, la Bucureşti – oraşul în care s-a născut, şi a continuat-o pe alte continente, unde era numit „Creatorul cu literă mare, cel mai adevărat creator al artei spectacolului”. A făcut şi filme, puţine, dar ce filme? „Valurile Dunării” şi „Pădurea spânzuraţilor”...
Deplângând dispariţia artistului, Uniunea Teatrală din România arată: „Cea mai complexă personalitate pe care a avut-o vreodată teatrul din România, regizor, scenograf şi actor de uriaş talent, formator de trupă şi conducător de teatru, totodată important regizor şi actor de film (...), a părăsit repede liniştea planşetei şi siguranţa betonului pentru tumultul şi capriciile scenei de teatru, unde, ca scenograf mai întâi, ca actor şi regizor curând după aceea, avea să strălucească timp de peste şase decenii. Indisolubil l
