Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid fără frâne

Publicat in Jurnalul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Pe principiul fotbal deloc, în schimb pumni şi picioare cât cuprinde, Coman şi mai mulţi rapidişti l-au trântit pe Prepeliţă după ce acesta a intrat violent asupra primului / Foto: LAURENTIU MICH / MEDIAFAX Remiza „albă” scoasă luni seară de Rapid în faţa Stelei îi poate costa scump pe „feroviari”. Cu doi fotbalişti suspendaţi automat pentru meciurile viitoare după eliminările directe din meci, Alexa şi Ezequias, Rapid s-ar putea trezi cu încă trei jucători opriţi la joc în urma analizei video pe care o va efectua Comisia de Disciplină.

Concret, cel mai încins moment al partidei s-a consumat în minutul 65, când Prepeliţă l-a atacat violent pe Coman într-o fază când acesta reţinuse deja balonul, iar mijlocaşul l-ar fi putut feri cu uşurinţă. S-a iscat o bătaie generală, în care Coman i-a aplicat două lovituri de K1 cu picioarele şi l-a strâns de gât pe Prepeliţă, care apoi s-a trezit cu degetele lui Pancu direct în ochi, în timp ce Rui Duarte i-a prins un croşeu lui Tănase. Cu efectivele ambelor echipe angrenate în meleul spontan, lui Alexandru Tudor i-a fost practic imposibil să desluşească toate amănuntele caftelii de maidan de lângă poarta Rapidului, acesta dictând doar câte un „roşu” de fiecare parte (Alexa şi Prepeliţă).

Deoarece incidentele au fost surprinse bine pe imaginile transmisiei TV, Comisia de Disciplină poate decide cu uşurinţă suspendarea tuturor celor implicaţi. Singura condiţie ca rapidiştii să intre la judecată este ca adversara de luni seară, respectiv Steaua, să facă o sesizare oficială, niciun alt club neavând acest drept. Totuşi, câtă vreme în această ecuaţie ar putea fi deconspiraţi şi jucători stelişti care au reacţionat violent, este posibil ca „roş-albaştrii” să lase lu­crurile aşa cum s-au încheiat pe teren.

Bătaie în parcare

Dacă la vestiare Dani Coman şi Andrei Prepeliţă şi-au dat mâna şi s-au împăcat, ult

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 11 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum o ora
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Reuters: Ce se va întâmpla când va expira acordul de tranzit al gazelor al Rusiei cu Ucraina?

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat că nu va prelungi un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, când va expira la sfârşitul anului, dar că sunt explorate alternative, relatează Reuters. De la războiul din Ucraina, No

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 4 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Mediafax acum 2 ore
România a primit patru sisteme PATRIOT şi a comandat încă trei, într-unul dintre cele mai scumpe programe de achiziţie, de 4 miliarde euro. Al treilea sistem PATRIOT va fi operaţionalizat până la finalul anului, au mai precizat reprezentanţi ai MApN

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum o ora
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

Vremea

București
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°