Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul, sabotat de propriii senatori

Publicat in Romania Libera, joi 27 octombrie 2011 · ·

În ciuda mobilizării încercate de premierul Emil Boc, inclusiv prin sms-uri, senatorii puterii nu s-au înghesuit nici ieri să vină la serviciu pentru a dezbate şi adopta Legea asistenţei sociale, cerută de FMI. Opoziţia boicotează şi ea, în continuare, proiectul, deşi este vorba de o fraudă anuală cu ajutoare sociale de peste un milion de euro.

După ce opoziţia a părăsit iar sala de plen a Senatului, în dorinţa de a bloca dezbaterile la proiectul Legii asistenţei sociale, apelul nominal a arătat că doar 58 de senatori ai puterii, dintr-un total de 71, se aflau în sală. Aceasta în ciuda sms-urilor mobilizatoare primite de senatorii PDL de la premierul Emil Boc, a cererii preşedintelui Traian Băsescu de a fi adoptată cât mai rapid legea şi a importanţei pe care o are proiectul în angajamentele luate de România în faţa organismelor internaţionale.

De ce se întâmplă acest lucru, iar Legea asistenţei sociale, înregistrată la Senat încă din iunie, va ajunge să fie adoptată tacit? Pe de o parte pentru că nici senatorii puterii nu se înghesuie să-şi asume reducerea drastică a ajutoarelor sociale gândită de Guvern, iar pe de altă parte pentru că autoritatea premierului Emil Boc în propriul partid continuă să fie în picaj liber de la Congresul PDL încoace. Lucru criticat, de altfel, şi de unii dintre senatorii PDL prezenţi la şedinţa de ieri. „Chiar dacă am avea 90 de senatori, tot nu am putea vota nici o biată lege ordinară, pentru că cei care chiulesc s-au învăţat să nu păţească nimic, iar aici este de vină indecizia cruntă a preşedintelui Boc", a comentat senatorul PDL Iulian Urban. Potrivit acestuia, UNPR ar fi avut ieri un singur senator lipsă, iar restul ar fi lipsit de la PDL şi UDMR.

Ce invocă opoziţia

În cazul şedinţei de ieri, senatorii PSD şi PNL s-au arătat nemulţumiţi de refuzul puterii de a-şi nominaliza oameni în comisia parlamentară c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 3 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°