Eforturile României de aderare la Spaţiul Schengen au fost apreciate de miniştrii de interne ai Finlandei şi Franţei în cadrul întâlnirilor bilaterale pe care ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, le-a avut, joi, la Luxemburg, în marja reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).
Potrivit MAI, ministrul finlandez, Paivi Rasanen, a apreciat eforturile depuse de România în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen şi a subliniat că ţara noastră a îndeplinit toate condiţionalităţile din acquis-ul Schengen.
El a subliniat că, în cazul unui viitor raport pozitiv MCV din partea Comisiei Europene, va lua în considerare schimbarea poziţiei sale, respectiv sprijinirea unei decizii de aderare a României la spaţiul Schengen în martie 2012, de această dată însă o aderare deplină, cu toate categoriile de frontiere şi nu etapizată.
În opinia autorităţilor finlandeze, este foarte clar că nu există probleme în ceea ce priveşte calitatea controlului şi supravegherii la frontieră. Experţii finlandezi au participat la toate misiunile de evaluare Schengen şi au putut constata la faţa locului acest lucru.
De asemenea, ministrul a subliniat că Finlanda nu doreşte crearea unor standarde duble în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen însă este necesar ca autorităţile române să continue lupta împotriva corupţiei şi eforturile în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului judiciar. În opinia ministrului Rasanen, încrederea reciprocă este esenţială şi este condiţionată de progrese reale din partea României în aceste domenii.
Ministrul Igaş a reiterat invitaţia de a trimite experţi naţionali finlandezi care să participe împreună cu colegii români la acţiuni de control şi supraveghere pe frontiera externă a UE şi, în acest mod, de a se convinge la faţa locului de ireversibilitatea progreselor României. România este