E pentru a doua oară într-un an cînd Dumitru Dragomir îşi iese din fire. O dată: “Bravo, domnilor, ne-aţi tras-o!”, după licitaţia surdomută din aprilie, pentru drepturile TV. A doua oară: “Hai, băieţi, alinierea!”, aruncat jurnaliştilor, înainte de a intra joi dimineaţă, în sediul DNA. A urmat ieşirea de la audieri, cînd acuzatul a început să acuze. Să acuze jurnaliştii, pentru că erau acolo, la îndemînă. “Cine sînteţi voi să mă acuzaţi, cine vă trimite aici? Sînteţi o generaţie tînără şi mă aştept ca măcar voi să-mi acordaţi prezumţia de nevinovăţie. Ce se vrea? Neapărat sînge, pentru că sînt de mult timp în funcţie, sau corectitudine?”.

De la un personaj convins că “nimeni n-a cîştigat vreodată un război cu presa”, astfel de ieşiri se produc rar şi nepremeditat. Cînd Dragomir sare la jugulara microfoanelor şi reportofoanelor, nu înseamnă că vrea război cu mass-media, cît că vede în ea, în libertatea de exprimare, în libertatea de informare, în libertatea de orice fel, adevăratul pericol. Duşmanul de clasă prin excelenţă.

Şeful Ligii a dramatizat, din nou, pe tema nuanţelor infinite dintre “inculpat” şi “învinuit”. De la uşa DNA-ului la portiera Lexusului, a căzut în admiraţia sinceră a propriului martiraj: “Mi-aţi dat pumni în spate!”, “M-aţi călcat pe pantofi, huo!”. A rostit vorbe tari, “sînge“, “condamnat la moarte“, “executat pe stadion“, “lua-v-ar dracu’”.

Cam gros tabloul ăsta cu ghilotina răpită din serai, pentru cineva chemat doar să i se aducă la cunoştinţă acuzaţiile. Şi încă mai interesant este apelul lui Dragomir, fost conducător la Victoria şi la Scorniceşti, la generaţia tînără. Foarte interesant! Oricum s-ar schimba vremurile, se schimbă în folosul lui Dragomir şi al altor supravieţuitori din specia lui.

Înfrînt temporar de alianţa televiziunilor, şeful LPF ameninţa, în aprilie: “Vedem noi cine rîde la sfîrşit!”. Joi diminea