Alegătorii irlandezi sunt chemaţi astăzi la urne pentru a-l alege pe cel de-al nouălea preşedinte al republicii, după o campanie destul de efervescentă, marcată de dezbateri legate de trecutul controversat al unora dintre candidaţi, scrie BBC. Sursa: Reuters
Preşedintele este ales prin vot direct pentru un mandat de şapte ani. Şapte candidaţi s-au înscris în cursă: Gay Mitchell (formaţiunea Fine Gael), Michael Higgins (Partidul Laburist), Martin McGuinness (Sinn Fein), şi independenţii Sean Gallagher, Dana Rosemary Scallon, fostă câștigătoare a concursului Eurovision în 1970, Mary Davis şi David Norris, acesta din urmă un homosexual declarat.
Sondajele îi dau favoriți pe Sean Gallagher (40 la sută din intențiile de vot) și pe Michael Higgins (25%), acesta din urmă dezavantajat de vârsta sa înaintantă (70 de ani).
Cel mai controversat dintre candidaţi este Martin McGuinness, fost şef de cadre al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), pe locul trei în preferințele electoratului.
Deputatul Sinn Fein şi-a recunoscut trecutul de fost lider al IRA şi a subliniat că este dispus să răspundă la price fel de întrebări legate de activitatea sa în organizaţia militantă.
McGuinnes era numărul doi în IRA în timpul masacrului din 1972 rămas în istorie sub numele de Bloody Sunday, când armata britanică a deschis focul asupra unei manifestaţii organizate în oraşul nord-irlandez Derry de o asociaţie catolică, provocând moartea a 26 de persoane.
McGuinness susţine încă că din această poziţie el a contribuit substanţial la procesul de pace în Irlanda de Nord. "Trecutul este îngrozitor, dar cred că sunt văzut acum ca un om al viitorului", a explicat el.
Controversat este și trecutul lui David Norris, favorit al alegătorilor irlandezi până la momentul publicării unei scrisori pe care el a trimis-o autorităților israeliene, în care