Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri.
«De ce apar pofta de dulce şi de sărat?»
Am 43 de ani şi am perioade când poftesc la dulciuri, dar şi zile în care aş mânca numai alimente sărate. Una dintre prietenele mele mi-a spus că acest lucru este urmarea scăderii ratei metabolismului. Ce pot face pentru a nu mai mânca atâtea dulciuri, deoarece am luat deja patru kilograme în greutate? Pofta de sărat ce cauze are? Cristina M., Vicovul de Sus
Adrian Copcea
medic specialist diabet, boli metabolice şi nutriţie
Pofta permanentă de dulce şi de alimente sărate este semnul unei alimentaţii dezechilibrate, cu mese neregulate şi fără mic dejun. Din această cauză, în organism apare un dezechilibru al insulinei, al leptinei şi al grelinei. Soluţia pentru acest tipar hormonal constă în stabilirea unui program cu mese la ore fixe. În plus, se recomandă practicarea unei activităţi fizice, de cel puţin trei ori pe săptămână, câte 30 de minute. Pofta de dulce poate fi combătută prin alegerea unor deserturi potrivite. De exemplu: două cupe de îngheţată ori 20 g de ciocolată (două pătrăţele) sau un baton de cereale. În ceea ce priveşte dulciurile pe bază de îndulcitori artificiali, se recomandă precauţie, deoarece determină o creştere în greutate similară dulciurilor pe bază de zahăr.
«Nu reuşesc să rămân însărcinată»
Am 35 de ani şi de circa şase luni încerc să rămân însărcinată. În urma unui set de analize, am aflat că atât eu, cât şi soţul meu suntem infectaţi cu bacteria ureaplasma. Am făcut tratament şi am reuşit să o eliminăm. Medicul care ne are sub supraveghere a spus că nu înţelege care este cauza pentru care nu reuşim să concepem, deoarece analizele medicale nu indi