Asupra criticei de azi este cartea unei moraliste. Mai mult decît de examinarea unor teorii şi metode critice, actuale ori nu, Nicoleta Sălcudeanu se ocupă aici de ilustrarea unor „moravuri critice“. Nu atît textul critic în sine, cît contextul ce l-a generat o interesează. Nu atît descrierea conţinutului propriu-zis al unor cărţi, analiza meticuloasă a unor strategii discursive, cît decelarea unor presupoziţii mentalitare ori ideologice aflate în urzeala textului critic şi relevarea unor variate condiţionări extra-literare ale actului critic. Fără să ignore încadrarea într-o formulă sau alta a discursurilor critice examinate (dar mulţumindu-se cu o circumscriere rapidă, comprimată, redusă la indicarea unor linii de forţă), Nicoleta Sălcudeanu acordă atenţie cu precădere modului în care un exeget îşi formulează judecata de valoare. Moralitatea criticului Mereu suspicioasă – căci postulează necesitatea unei suspiciuni metodice, pe care o mai numeşte şi „vigilenţă“, în actul critic –, autoarea textelor dinAsupra criticei de azi interoghează cu subtilitate (uneori sofistică) raţiunile şi implicaţiile unor opţiuni axiologice. De asemenea, nu ezită să semnaleze, în cazul unor critici, ezitările (diplomatice) în preajma verdictului; şi nici să amendeze ceea ce i se pare a fi evaluare eronată. Iar eroarea cu pricina „se poate trage din comoditatea gîndirii, din conformism, tentaţia sau capcana unanimităţii, dar şi din motive mai terestre: simpatii, antipatii, cumetrii, schimb de avantaje, toate grefate pe graba citirii, în definitiv, prosteşti“. Iar de „«momentul de graţie» al prostiei“ – ne încredinţează cu umor Nicoleta Sălcudeanu într-un savuros text-preambul, într-un soi de schiţă fizionomică a „neghiobiei culturale“ – nu scapă nimeni. Afirmaţie recurentă, de altfel, de-a lungul volumului. „Nu există individualitate critică să nu fi cedat, măcar o dată în viaţă, ca