„Hai la restaurant!“, mă somează o prietenă. Ea veşnic ciuguleşte frunze şi la final decide: plesnesc!

Deci eu devin acel personaj care a mâncat deja jumate de şniţel şi continuă, oare unde-l mai bagă? Voiam şi 50 de whisky, pentru apetit, dar renunţ.

În grupurile mai mari, cineva vine cu eterna propunere enervantă: hai să luăm fiecare câte ceva şi să le rotim între noi, să mâncăm toţi din toate! Dezaprob din fulgerul ochiului. Nu pot să mănânc şase feluri la o masă, plus că rar găsesc atâtea tentaţii într-un meniu. Prin urmare, dacă te joci de-a masa rotativă şi de-a gura glisantă, statistic vorbind, ai şanse 20% să mănânci ce-ţi place şi 80% să constaţi ce porcării le plac celorlalţi.

Dintr-un grup de zece persoane, trei sunt cu maşina şi nu beau, unul mănâncă tofu şi alge, altul are intoleranţă la lactoză, altul nu mai mănâncă pizza de când i s-a făcut lui rău odată, altul e după anestezia de la dentist şi nu poate să mestece, alta e gravidă şi leşină când vede ou, altul vrea bulz ardelenesc şi în meniu nu există aşa ceva, deci închide hârţoaga şi nu mai vrea nimic.

De-a lungul timpului, încep gastritele, revelaţiile mistico-alimentare, căsniciile, yoga, dietele, e-mail-urile forwardate, care-ţi spun că prăjelile sunt cancerigene şi apa din sticla de plastic are dioxină. Ne e din ce în ce mai greu să ne-ntâlnim sâmbătă seara, într-o cârciumioară la şosea.

Simona Catrina este editor-coordonator Tango.