Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bernie Madoff se simte mai bine la închisoare decât în libertate

Publicat in Adevarul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Fostul şef al bursei Nasdaq susţine că nu se mai teme de nimic, întrucât nu mai deţine controlul asupra vieţii sale.

Bernard Madoff (73 de ani) i-a mărturisit realizatoarei Barbara Walters de la ABC că se simte mult mai în siguranţă la închisoare decât în libertate. „Am cu cine vorbi şi nu mai trebuie sa iau nicio decizie. Ştiu că voi muri în închisoare. Am trăit în ultimii 20 de ani într-o teamă permanentă. Acum nu-mi mai este frică, nu mai am niciun fel de griji pentru că nu mai deţin controlul asupra propriei mele vieţi", a explicat autorul celei mai frauduloase scheme Ponzi din istoria SUA.

Madoff a declarat ca cel mai greu este să nu-şi vadă familia şi să ştie că rudele cele mai apropiate îl urăsc. Soţia sa, Ruth, a încetat să-l mai viziteze după ce fiul lor Mark s-a sinucis anul trecut.

„Înţeleg de ce foştii clienţi mă urăsc (...) Merit să fiu pedepsit", a spus Madoff, adăugând însă că s-a împăcat cu situaţia. „Oamenii obişnuiţi cred că am jefuit văduve şi orfane. De fapt, i-am făcut şi mai bogaţi pe cei bogaţi". Întrebat dacă are vreun regret după viaţa pe care a dus-o până în 2008, Madoff a spus că nu.

Încercare de sinucidere

Soţia sa Ruth, în vârstă de 70 de ani, a declarat, în primul interviu acordat după arestarea lui Madoff, că ea şi Bernie au încercat să se sinucidă în 2008, din cauza stresului provocat de email-urile şi telefoanele pline de ameninţări. Se întâmpla în Ajunul Crăciunului. Cei doi au înghiţit mai multe pastile şi au băut vin, dar tentativa lor a eşuat.

„Am luat pastilele şi ne-am trezit a doua zi. A fost un gest foarte impulsiv şi mă bucur că ne-am trezit", a povestit Ruth pentru CBS.

Bernard Madoff ispăşeşte o pedeapsă de 150 de ani de închisoare pentru fraudarea a 64 de miliarde de dolari.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 2 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 5 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 3 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 11 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 8 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 7 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Ministerul Educației S-a prelungit perioada de înscriere în învăţământul profesional şi dual până la 11 iulie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Perioada de înscriere în învăţământul profesional şi dual pentru anul şcolar 2024 - 2025 se prelungeşte până pe 11 iulie, a anunţat marţi Ministerul Educaţiei, care a precizat că această modificare nu afectează în niciun fel calendarul, respectiv de

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 8 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°