Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetele unor primării, majorate cu 315 mil. lei pentru datorii către furnizorii de energie termică

Publicat in Gandul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Bugetele unor primării din 36 localităţi au fost suplimentate de Guvern cu 315 milioane lei exclusiv pentru achitarea datoriilor către furnizorii de energie termică, informează Executivul.

Banii au fost alocaţi din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (302,7 milioane de lei) şi din Fondul de Rezervă al Guvernului (12 milioane de lei).

"Prin alocarea acestor fonduri, Guvernul doreşte să se asigure că agenţii care produc energie termică vor avea suficiente stocuri de combustibil pentru sezonul rece, evitând astfel posibile întreruperi în asigurarea căldurii pentru populaţie", se arată într-un comunicat al Executivului.

Potrivit sursei citate, principiul care a stat la baza alocărilor constă în diminuarea arieratelor bugetare cu respectarea unor criterii, respectiv unităţile administrativ-teritoriale să înregistreze obligaţii la operatorii economici care furnizează energie termică populaţiei în sistem centralizat, iar operatorii din subordinea acestor unităţi să înregistreze obligaţii la furnizorii de combustibil sau producătorii de agent termic şi la bugetul de stat.

La alocarea sumelor către operatorii care furnizează agent termic, unităţile administrativ-teritoriale sunt obligate să se asigure că fondurile alocate nu vor duce la supracompensare, respectiv nu vor fi depăşite costurile pentru prestarea serviciului de interes economic general.

Prin rectificarea bigetară efectuată în luna august, Guvernul a decis să va suplimenta bugetele mai multor ministere atât pentru finanţarea proiectelor de investiţii, dar şi pentru stingerea de datorii acumulate de companii de stat.

Astfel, bugetul Ministerului Administraţiei a primit 302,7 milioane lei pentru achitarea obligaţiilor către furnizorii de energie termică.

Bugetele unor primării din 36 localităţi au fost suplimentate

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 17 minute
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum 12 minute
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum o ora
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 4 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

USR: PSD şi PNL, după ce i-au cocoşat cu taxe pe antreprenori, îi pun să facă şi munca ANAF

Mediafax acum 37 minute
„Guvernul Ciolacu dă o nouă lovitură antreprenorilor prin ordonanţele privind e-Factura şi casele fiscale de marcat, respectiv e-TVA, aprobate în şedinţa de astăzi, fără prea multe dezbateri cu părţile implicate şi fără a ţine cont de semnalele veni

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°