Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta cu viaţa

Publicat in Jurnalul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Mi s-a spus devreme că viaţa e o luptă, dar nu şi cum se poartă lup­ta, ce obţine câştigătorul şi ce pă­ţ­eşte înfrântul. Nu mi s-a spus nici care e proporţia învigă­tori/învinşi, dacă există posibilitatea unui ar­mis­ti­ţiu şi în ce ar consta pacea. Cei care m-au prevenit că voi lupta toa­tă viaţa au făcut-o cu aerul că-mi cedează doar mie un secret im­por­tant, fiindcă mă aşteaptă nişte bă­tă­lii şi e bine să fiu pregătit. Însă din felul prietenos în care mi-au vor­bit reieşea că lupta asta cu viaţa are în ea un ce romantic, că e un fel de cadou, pe care-l primesc de la soartă copiii dotaţi.

Ceilalţi, copii cu mai puţine şan­se în lupta cu viaţa, nici nu trebuie informaţi, întrucât ori nu în­ţe­leg care-i problema, ori dacă unii mai pricep câte ceva, nu-i de ajuns ca să spere la un premiu. Aşa în­ţe­le­geam eu situaţia la vârsta de 13 ani, când am ajuns la internat cu lecţia despre lupta cu viaţa în­vă­ţată pe de rost de la ai mei şi de la un profesor burtos, care respira greu şi răspândea tot timpul o du­hoa­re de năduşeală stătută. La sfaturile sale am fost foarte atent, pen­tru că era imaginea unuia care pierduse lupta.

Al treilea război mondial e în plină desfăşurare. Mor mult mai mulţi oameni ca în al doilea, pe toată planeta, e un război neconvenţional, purtat de civili care lup­tă cu viaţa şi o pierd. În jurul maga­zi­nului Bucur Obor şi al Pieţei e unul din câmpurile de bătălie pline de leşuri. Mişună sute de homleşi, de drogaţi, de alcoolici şi de bă­trâni învinşi de apartamentul mi­zer în care au luptat cu viaţa zeci de ani şi acum preferă starea nesi­guri de armistiţiu pe băncile din parcuri. Pe cei care luptă din greu cu viaţa şi sunt pe cale să piardă ul­ti­ma bătălie îi întâlneşti aici la tot pa­sul. E destul să-i priveşti cum merg, ce umblet de învinşi au, cum privesc în gol cu ochii lipsiţi de lu­mi­na speranţei, cum se bat cu alţi în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 2 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Stoltenberg promite Ucrainei sprijin pe termen lung din partea NATO, dar fără trimiterea de trupe

HotNews acum 16 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi Kievul că va beneficia pe termen lung de ajutor militar şi financiar din partea Alianţei Nord-Atlantice în războiul cu Rusia, ajutor ce va fi concretizat la summitul NATO din iulie, dar nu

Spitalul Florească neagă cele spuse de Vlad Pascu: Nu am achiziționat Oxycodonă și Xanax și nu s-au utilizat în spital

HotNews acum 31 minute
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca a reacționat joi seară după ce Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a făcut un accident auto soldat cu 2 morți în localitatea 2 Mai, a declarat că procura Oxicodonă și Xanax de la un medic al spitalului. Vlad

Vine Bacalaureatul. Când este ultima zi de înscriere pentru sesiunea de vara 2024

Ziare.com acum 3 ore
Ultima zi de înscriere la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat este vineri, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca pe pagina ei de Facebook. Tot atunci este şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a și a XIII-a, a mai menționat D

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 5 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 3 ore
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Viktor Orban spune că îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO numai în anumite condiţii şi că acum sprijină România

HotNews acum 3 ore
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia Mark Rutte trebuie

Mihai Constantin: Bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei. Potrivit acestuia, noile coordonate f

Guvernul a aprobat majorarea la 300 de lei a sumei netaxabile din salariul minim brut, care va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie / Punctul de amendă nu a fost încă înghețat

HotNews acum 7 ore
Guvernul a adoptat joi atât creșterea salariului minim brut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei de la 1 iulie, cât și majorarea sumei netaxabile din salariul minim de la 200 de lei în prezent, la 300 de lei, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 29 minute
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Vremea

București
acum

25°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

25°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

19°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°