Cea mai gravă problemă din politica românească în acest moment vine, surprinzător, dinspre partidul care a dat dovadă până acum de cea mai mare stabilitate. Avangarda opoziţiei la măsurile anticorupţie este asigurată de un partid care în anii '90 părea cel mai imun la virusul care infectase deja cu violenţă celelalte formaţiuni. Cele mai stridente accente populiste au încetat să mai fie monopolul axei Ponta-Antonescu-Voiculescu, fiind preluate cu aplomb de politicieni ai aceluiaşi partid care, nu cu mult timp în urmă, părea cel mai mare rezervor de minţi lucide şi cumpătate.

Acest partid este UDMR. Iar transformarea sa este atât de profundă şi de negativă încât este pe cale să devină cea mai importantă piedică în calea dezvoltării României. Cum reuşesc maghiarii să-i detroneze din postura de cei mai detestabili politicieni ai ţării pe colegii lor din partidele fost comunist şi isteric-naţionalist? Simplu. Prin blocarea, discretă sau vehementă, a unor proiecte majore de reformă. Printr-o opoziţie extrem de eficientă orchestrată chiar din sânul puterii. Pun banii, privilegiile şi interesele personale mai presus de orice şi lasă teama că ar putea să nu mai intre în Parlament anul viitor să le întunece raţiunea.

România are nevoie ca de aer de menţinerea unor politici de austeritate, UDMR cere includerea în bugetul pentru 2012 a creşterii salariilor bugetarilor. România trebuie să accelereze lupta anticoruptie, UDMR propune practic desfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate. România trebuie să dea dovezi concrete că atacă frontal problema traficului de influenţă din justiţie, UDMR anunţă, înainte de a se lua orice măsură concretă, că propunerea de anulare a pensiilor speciale în cazul magistraţilor corupţi prezintă aspecte de neconstituţionalitate. România trebuie să reducă numărul de birocraţi, UDMR se opune reorganizării administrative, care ar fi un