Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La rentrée littéraire 2011 (II)

Publicat in Observator Cultural, vineri 28 octombrie 2011 ·

Kampucia, mon amour

Kampuchéa de Patrick Deville, Editions du Seuil, Paris, 2011.

„Mi-ar plăcea să pun în perspectivă procesul Khmerilor Roşii pe o durată medie – un secol şi jumătate –, de cînd Mouhot, alergînd după un fluture, s-a lovit cu fruntea de ceva, a ridicat privirea şi a descoperit templele de la Angkor“, mărturiseşte Patrick Deville. Şi pentru aceasta se deplasează în zonă, vizitează Cambodgia şi ţările limitrofe, citeşte ziarele, reface traseul călătorilor şi al scriitorilor francezi sau englezi din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, investighează. Dacă Henri de Mouhot, pronunţat „Ma Hut“ – „cel care caută şi care sapă“, omul de ştiinţă romantic şi descoperitorul templelor de la Angkor –, este punctul iniţial al itinerariului său, punctul final este Cambodgia contemporană, unde are loc procesul liderilor khmerilor roşii, vinovaţi de torturarea şi uciderea a zeci de mii de persoane. Între aceste două limite temporale se încadrează textul lui Patrick Deville, compus din scurte povestiri, în care trecutul influenţează prezentul, iar erudiţia şi anecdoticul sînt contrapunctate de o ironie casantă. Remarcabile prin concizie şi expresivitate sînt portretele lui Pol Pot, al lui Ho Chi Minh, dar şi al regelui Norodom Sihanouk, „regele comuniştilor“. Însă de departe cel mai reuşit şi cel mai complet este portretul lui Duch, responsabil de uciderea a peste douăsprezece mii de persoane cît timp a fost directorul închisorii S-21 şi a cărui sarcină era să descopere trădătorii care trebuiau eliminaţi fiindcă nu se pliau imperativelor cerute de Angkar, organizaţia atotştiutoare şi atotputernică. Bătrînul torţionar, în cămaşă Ralph Lauren, întrebat dacă doreşte să spună ceva, se ridică şi, la adăpostul geamului blindat, recită ultima strofă din poemul La mort du loup de Alfred de Vigny. Asemenea lui Pol Pot, „Fratele no1“, şi a celorlalţi lideri comuni

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 2 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 6 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 8 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 4 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum o ora
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 6 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 4 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°