Un roman cu un titlu provocator, 1Q84 (în japoneză, cifra nouă se pronunţă „qew“), şi un scriitor care face vîlvă pe trei continente, Haruki Murakami – o ecuaţie al cărei rezultat este bestsellerul. Cînd a apărut în Japonia, în 2009, 1Q84 (roman în trei volume, dintre care la noi au fost publicate primele două, al treilea fiind în curs de traducere la Editura Polirom, în seria de autor „Haruki Murakami“) a vîndut peste o sută de mii de exemplare numai în prima săptămînă şi, de atunci, a ajuns deja la un milion. În întreaga lume, fanii au aşteptat cu nerăbdare ca editurile să se angajeze în curajosul proiect al publicării a peste o mie de pagini de literatură pură – am ales termenul „curajos“, întrucît, într-o societate în care totul pare livrat în „rezumat“, o mie de pagini înseamnă cu adevărat o provocare, pe care mulţi nu sînt dispuşi să şi-o asume, atît ca editori, cît şi ca cititori. Dar Murakami nu este un debutant, iar a miza pe el duce aproape cu certitudine la succes. Aşa că, la fel cum se întîmplă, de pildă, în cazul unui Rushdie, o mie de pagini ale lui Murakami sînt citite pe nerăsuflate şi, în aşteptarea lor, blogurile fanilor s-au umplut de comentarii şi de speculaţii cu privire la noul roman, unii încercînd chiar să traducă fragmente, pentru a surprinde ceva din acţiune şi din atmosferă. Dar, pînă la apariţia traducerilor, singurul element important din noul său roman care a reuşit să transpară a fost că, şi de această dată, un rol semnificativ îl joacă muzica: chiar din primul rînd, se vorbeşte despre Sinfonietta lui Janácek (compusă în 1926 şi dedicată eliberării Cehoslovaciei), compoziţie ce reprezintă nu numai, aşa cum se va constata, un punct de legătură între cele două personaje principale ale cărţii, Tengo şi Aomame, ci este semnificativă şi pentru construcţia narativă: o alternare între „allegretto“ şi „andante“, cu secvenţe „moderato“ la