Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căldură în caloriferele năvodărenilor

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Primăria oraşului anunţă că toţi cetăţenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia de astazi, începând cu ora 18.00 de energie termică. Pentru început, programul de furnizare va fi doar pe timpul nopţii atunci când temperaturile sunt cu mult mai scăzute decât valorile normale pentru această perioadă. Astfel, în sistemul centralizat, caloriferele vor fi calde doar în intervalul 18.00 – 6.00, o revenire asupra prgramului urmând a fi făcută la momentul când şi ziua vor scădea simţitor gradele din termometre. Amintim că luna trecută reprezentanţi ai Primăriei, împreună cu primarul Nicolae Matei au avut o întalnire cu directorul CET Midia Navodari, Chemal Turgay. Scopul intalnirii a fost stabilirea detaliilor cu privire la pretul pe gigacaloria furnizata populatiei in acest sezon rece. In urma discutiilor s-a stabilit ca pretul de producere al energiei termice furnizata de CET Midia Navodari sa ramana neschimbat. In această iarnă, locuitorii din Năvodari vor plăti acelasi pret pe care l-au achitat si anul trecut – 186 lei / gigacalorie – pentru facturile la caldura, Navodariul devenind una dintre putinele localitati din tara unde pretul gigacaloriei nu a fost majorat.

De asemenea, la initiativa primarului Nicolae Matei, prin tragere la sorţi, năvodărenii vor beneficia si de facilităţi la plata facturilor, acestea mergând până la acordarea unei luni gratuite. În listă vor fi incluşi toţi cetăţenii racordaţi la sistemul centralizat, inclusiv cei care au facturile achitate la zi.

www.gazetadenavodari.ro

Primăria oraşului anunţă că toţi cetăţenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia de astazi, începând cu ora 18.00 de energie termică. Pentru început, programul de furnizare va fi doar pe timpul nopţii atunci când temperaturile sunt cu mult mai scăzute decât valorile normale pentru această perioadă. Astf

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 31 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°