Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Icoane cu Tutankhamon şi covoare pictate cu ghiocei la Târgul meşterilor populari

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Peste 130 de meşteri artizani din întreaga Moldovă îşi expun produsele la Târgul ofertelor de servicii şi produse din mediul rural.

De la prăjituri făcute în casă, la obiecte decorative din piele sau lemn şi ii tradiţionale, produsele i-au atras pe ieşeni încă din prima zi a vizitei meşterilor. Unii lucrează de o viaţă ca meşteşugari, în timp ce pentru alţii meseria de artizan este doar o sursă suplimentară de venit.

Sorinel Paşaniuc lucrează de zece ani cu lemnul. Fie că e de esenţă tare, sau un lemn mai moale, precum cel de tei, acesta nu mai are niciun secret pentru ieşeanul care a renunţat la meseria sa de bază pentru a se dedica pasiunii care acum îi întreţine familia. „De zece ani lucrez cu lemnul. A fost pasiunea mea, iar acum mă ocup numai cu asta. Mi-am făcut un PFA. Am încercat să îmbin utilul cu plăcutul. Înainte am fost şi angajat la o companie, dar nu îmi mai ajungea timpul şi pentru sculptat", povesteşte Sorinel Paşaniuc.

GALERIE FOTO Vezi ce bunătăţi din toată Moldova poţi cumpăra weekendul acesta la Sala Polivalentă

Înainte de perioada de dificultăţi financiare, ieşeanul avea multe comenzi, atât în ţară cât şi peste hotare. „Am livrat şi în Olanda şi în Italia înainte de criză. Acum cumpărătorii sunt numai din ţară, dar ştiu eu pe unde ajung?", spune ieşeanul.

Preţuri de la 3 la 3.700 de lei

Acesta nu lucrează numai icoane pe lemn. La cerere poate face orice fel de imagine. „Am avut un client care mi l-a cerut pe Tutankhamon. Şi l-am făcut după cum mi-a cerut", zâmbeşte Sorinel Paşaniuc.

Daţi click pe imagini pentru o fotogalerie cu imagini de la Târgul de la Sala Polivalentă

Pentru o lucrare ieşeanul poate munci de la o zi până la două săptămâni, iar preţurile variază între 3 lei şi 3.700 de lei.

Un alt meşter artizan de la Târg este Victoria Berbecaru. Venită tocmai din Maramureş, aceasta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°