Gabriela Nedelcu Proiectul „Alaturi de mine, impreuna cu mine”, de care beneficiaza Scoala Speciala Pascani, se apropie de sfarsit. Luni, incepand cu ora 09.00, va avea loc ultima intalnire din cadrul proiectului implementat cu sprijinul Fundatiei Centrul Educatia 2000+, prin "Parteneriat pentru educatie! Granturi pentru scoli în dificultate!", finantat de Fundatia Soros România prin programul Fondul de Urgenta. Potrivit conducerii scolii, directorul Gabriela Nedelcu, aceasta intalnire are drept scop evaluarea finala si diseminarea rezultatelor. „Sunt invitati parintii si copiii din grupul tinta, cadrele didactice implicate în organizarea si derularea activitatilor proiectului, reprezentanti ai partenerului proiectului Asociatia «Salut prieteni», precum si reprezentanti media, colaboratori pe tot parcursul derularii proiectului. Vor fi prezentate activitatile derulate si rata atingerii obiectivelor, vor fi prezentate revista si filmul proiectului”, au precizat membrii din cadrul proiectului de la Scoala Speciala Pascani.
Gabriela Nedelcu Proiectul „Alaturi de mine, impreuna cu mine”, de care beneficiaza Scoala Speciala Pascani, se apropie de sfarsit. Luni, incepand cu ora 09.00, va avea loc ultima intalnire din cadrul proiectului implementat cu sprijinul Fundatiei Centrul Educatia 2000+, prin "Parteneriat pentru educatie! Granturi pentru scoli în dificultate!", finantat de Fundatia Soros România prin programul Fondul de Urgenta. Potrivit conducerii scolii, directorul Gabriela Nedelcu, aceasta intalnire are drept scop evaluarea finala si diseminarea rezultatelor. „Sunt invitati parintii si copiii din grupul tinta, cadrele didactice implicate în organizarea si derularea activitatilor proiectului, reprezentanti ai partenerului proiectului Asociatia «Salut prieteni», precum si reprezentanti media, colaboratori pe tot parcursul derularii proiectului.