Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turul doi al alegerilor prezidenţiale şi locale din Bulgaria

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Noul preşedinte al Bulgariei va fi ales, mâine, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, relatează Agerpres. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

La balotaj se vor prezenta tandemurile de câte un candidat pentru postul de preşedinte şi unul pentru cel de vicepreşedinte al partidului de guvernământ GERB (centru-dreapta) şi al opoziţiei socialiste, BSP. În primul tur, din 23 octombrie, Rosen Plevneliev şi Margarita Popova, candidaţii partidului GERB, au obţinut 40,11% din voturi, iar socialiştii Ivailo Kalfin şi Stefan Danailov au primit 28,96% din sufragii.

Candidaţii partidului GERB au câştigat cele mai multe voturi şi în primul tur al alegerilor locale, care a avut loc în aceeaşi zi. Cu toate acestea, în peste două treimi din localităţile din Bulgaria noul primar va fi ales în al doilea tur de scrutin, tot mâine. În cele mai multe dintre oraşele bulgare, este vorba despre candidaţii celor două formaţiuni: GERB şi BSP.

Scrutin local şi prezidenţial

Aproape şapte milioane de bulgari sunt aşteptaţi la urne, pentru a alege noul preşedinte al ţării, iar în alegerile locale au drept de vot 6,5 milioane de alegători, pentru că bulgarii care se află peste hotare vor putea vota numai pentru preşedinte, nu şi pentru primari.

Duminica trecută la urne s-au prezentat circa 3,6 milioane de persoane.

Primul tur al alegerilor a fost marcat de foarte multe probleme administrative şi mai multe partide de opoziţie au cerut deja anularea rezultatelor şi repetarea scrutinului. Comisia Electorală Centrală a fost nevoită să prelungească cu o oră ziua de vot, care în mod normal ar fi trebuit să se încheie la orele 19.00, din cauza cozilor mari din faţa secţiilor din toată ţara.

Nereguli la alegeri

În câteva localităţi votarea a fost suspendată, din cauza unor greşeli în buletinele de vot pentru primar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum 55 minute
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 3 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum o ora
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Germania, Polonia şi Cehia cer UE mai mulţi bani pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor

G4Media acum 41 minute
Germania, Polonia şi Republica Cehă au semnat o scrisoare comună prin care solicită Uniunii Europene să ofere mai multe finanţări pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor, informează dpa, preluată de Agerpres. „Refugiaţii locuiesc, în fapt,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 5 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°