Sorin Pâslaru a lansat în ultimul număr al ZF o provocare pentru politicieni: "Să fie spus pe şleau: trebuie să se împrumute România să garanteze/preia sucursalele băncilor elene sau care vor mai fi la vânzare pentru că nu mai pot fi susţinute de băncile lor mamă sau nu?".
Întrebarea necesită un răspuns ferm nu numai din partea politicienilor, dar şi a oamenilor de afaceri.
În cadrul conferinţelor AOAR ţinute în ultimele luni în opt oraşe mari ale României, am fost surprins să constat exacerbarea unui anume spirit "patriotic" conform căruia "acum ar fi momentul să avem şi noi băncile noastre româneşti care să finanţeze în sfârşit businessul românesc". Am regăsit aceeaşi temă în discuţiile cu politicieni cărora instinctul le spune că aceasta ar putea deveni o platformă de succes la public, care le-ar putea aduce voturi.
Criza ne-a făcut să simţim că excesul de privatizare cu capital străin în sistemul bancar românesc pune probleme de securitate naţională - în sensul că am devenit dependenţi de deciziile băncilor naţionale ale ţărilor cu bănci ale căror filiale acţionează în România.
În context, Wall Street Jounal constata zilele trecute că "Ţările din Europa de Est trebuie să încurajeze băncile locale, iar acolo unde nu există ar putea fi nevoite să le creeze de la zero, pentru a avea o alternativă la finanţarea oferită de băncile străine".
Deci există şi o problemă obiectivă care trebuie rezolvată.
Suntem într-o situaţie în care, într-o perioadă electorală, există riscul ca emoţiile să fie manipulate pentru rezolvarea problemelor altora pe banii României. "Avem un grad foarte redus de îndatorare în raport cu multe ţări, deci avem cu ce să cumpărăm nişte filiale de bănci străine", pare să fie opţiunea.
Prima întrebare pe care mi-aş pune-o este: cum de a rămas statul român singurul cumpărător pentru aceste bănci? Nu am văzut nic
