Un erou. Un model. Asta este în clipa de faţă, pentru înfricoşător de mulţi tineri din Ploieşti şi din toată ţara, tânăra dihanie bipedă care l-a lovit în cap pe fotbalistul Galamaz. "I-a dat-o! Mamă, ce bucată i-a dat!" e comentariul admirativ pentru atacul mişelesc, pe la spate, asupra unui nevinovat, pentru scuiparea celui care cădea în genunchi, pentru drogul pe care animalul şi l-a administrat ca să fie "în vână".

Mareea neagră a violenţei creşte în România de la o zi la alta. Cu sabia, cu cuţitul, cu pistolul, cu gipul, cu tirul, cu pumnii şi picioarele, antropoizii se năpustesc asupra semenilor. Motivele vehiculate în presă şi la tribunal sunt banii, viteza, alcoolul, drogurile, femeile, răzbunarea, lovitura de la 11 metri. Printre cauze, disoluţia autorităţii, în special a organelor de ordine şi pază, poate fi invocată în primul rând.

Dar, dincolo de toate acestea, e vizibilă o mutaţie psihosocială fundamentală, care ţâşneşte acum după ani de acumulări: Agresivitatea pură devine o valoare umană primordială. Violenţa, de orice natură, începând cu cea verbală, e preţuită. Ea ţine loc de inteligenţă, de cultură, de morală, de pregătire profesională, de adevăr şi de dreptate. Cine zbiară mai tare la televizor şi foloseşte mai multe cuvinte jignitoare - spune adevărul. Cine loveşte primul, cine dă mai sălbatic - are dreptate. A lovi un copil în figură, a omorî un bătrân, a sări şapte pe unul - e o virtute. Cine moare - e prost.

Să-i admirăm pe cei "cu coaie", să fim fanii brutelor de sus şi de jos, numai aşa ne putem simţi oameni. Violenţa creează un soi de vibraţie la scară naţională, care se propagă de la o ţeastă la alta, căutând rezonanţa. Şi nu mai poate fi oprită.

Ucigaşul din Norvegia creşte printre noi.

Un erou. Un model. Asta este în clipa de faţă, pentru înfricoşător de mulţi tineri din Ploieşti şi din toat