Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se ascute lupta politică în Iran: Ahmadinejad, chestionat de Parlament

Publicat in Adevarul, luni 31 octombrie 2011 ·

Preşedintele iranian va răspunde la întrebările parlamentarilor în cadrul unui imens scandal de fraudă. Este pentru prima dată când un preşedinte iranian este chemat să dea socoteală în Parlament.

Mai mult de un sfert dintre parlamentari au semnat petiţia prin care preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, este chemat în Legislativ pentru a oferi explicaţii în cel mai mare scandal de fraudă din istoria ţării. Prima victimă a acestui scandal a fost ministrul Economiei, Shamseddin Hosseini, complice la fraudarea a 2,6 miliarde de dolari. O anchetă parlamentară a stabilit că ministrul Economiei, adjuncţii săi şi director al Băncii Centrale şi ai altor instituţii bancare iraniene sunt vinovaţi pentru că nu au intervenit în vederea împiedicării unor infracţiuni economice.

În ultimul timp, Ahmadinejad şi aliaţii săi au fost ţinta mai multor acuzaţii, semn al intensificării luptei politice dintre preşedinte şi liderii conservatori care l-au adus la putere. Mai mulţi apropiaţi ai şefului statului au fost arestaţi sau hărţuiţi din diverse motive. Principalul său consilier, Esfandiar Rahim Mashaei, şeful administraţiei prezidenţiale, a fost acuzat de „tendinţe deviante" şi şi-a văzut diminuate şansele de a succeda lui Ahmadinejad în 2013.

În luna aprilie, ayatollahul Ali Khamenei a respins demisia Ministrului Informaţiilor, Heydar Moslehi, după ce Ahmadinejad îi aprobase demisia. Gestul liderului iranian suprem a reprezentat o lovitură puternică pentru Ahmadinejad. Analiştii au apreciat că prin refuzul de a aproba demisia lui Moslehi ayatollatul a vrut să-i arate lui Ahmadinejad cine este adevăratul şef în Iran.La mijlocul lunii octombrie, ayatollahul a declarat că sistemul de alegere al preşedintelui se poate schimba oricând, declaraţie interpretată ca un avertisment la adresa lui Mahmud Ahmadinejad.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 5 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 4 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 3 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 9 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 8 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 9 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 6 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 10 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

21°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/15°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°