Intalnirea la nivel inalt de saptamana trecuta a contat enorm pentru a stopa mersul catre reinghetarea pietelor financiare, care ar fi complicat si viata economica a Romaniei. La scurt timp dupa intalnirea la nivel inalt din 27 octombrie Jean Claude Trichet a declarat ca criza nu a luat sfarsit, ca asteapta ca guvernele din zona euro sa aplice cu perseverenta masurile adoptate, inclusiv pe cele care vizeaza disciplinarea bugetelor publice. Dar declaratia sa a fost vaga si poate ca nici nu putea fi altfel in circumstantele date. Fiindca, daca multi au salutat ca s-a ajuns in cele din urma la un compromis intre Berin si Paris, detalii tehnice cheie ale Pachetului sunt neclare. De pilda, nivelul tintit al fortei de interventie a Fondului de Salvare (EFSF) este de 1000 miliarde euro. Dar cum se va realiza acest nivel este nelamurit.

Paradoxul: banci vor concura guverne, care ar trebui sa le sprijine in cazul in care primele nu ar putea sa atinga noii parametri de capital propriu si lichiditate prin forte propriiVarianta de a garanta numai o portiune (transa) din noi obligatiuni emise aduce probleme in sine nefiind clar daca va exista apetit de achizitie pentru astfel de instrumente. Nici crearea unui vehicol special, care sa fie alimentat cu resurse de aiurea (din China de pilda, de la FMI, etc) nu are contur clar. Ce vreau sa spun este ca cifra mentionata este ipotetica. Si ceea ce importa mai mult, ea este mult inferioara nivelului care este perceput ca fiind capabil sa faca fata presiunilor asupra Italiei si Spaniei –ma gandesc la cca 2000 miliarde euro.

Ca asa este s-a vazut vineri, cand obligatiuni suverane italiene pe 10 ani au fost obligate sa ofere randamente de peste 6% (fata de 4% acum doi ani), adica un prag care face diferenta intre sustenabilitate si spectrul insolventei. Capitalizarea bancilor are sens. Dar va fi greu ca acest proces sa aib