Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vreau sa fiu cercetator britanic

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 31 octombrie 2011 ·

Ei sint vedete internationale fara nume. Au probabil presa la usa laboratorului zi si noapte. Daca o femeie de serviciu sufla ceva pe gaura cheii, acel ceva devine imediat stire de prima pagina. Stiinta e acum noua religie. Inaintea stiintei, oamenii se ghidau dupa Biblie, traditii, instincte etc. Se ghidau si se certau facind tot felul de interpretari. Astazi, cercetatorii britanici creeaza si distrug mituri, ei formeaza pachetul de conduita in lume, ei sint zeii. Cu totii ne luam, mai mult sau mai putin, dupa ei. Au ajuns sa ne conduca viata, sa ne sugereze cum gindim, cum ne organizam zi de zi. De pilda, cele mai multe controverse intre doi interlocutori, care pornesc de la un lucru banal, ajung in cele din urma la invocarea automata a unei autoritati superioare tuturor: adevarul stiintific. Si cum altfel decit apelind la reprezentantii lui pe pamint, respectiv cercetatorii mai sus mentionati, "pastorii" cu halate in loc de patrafir? Un fapt bazat pe ceva stiintific, solid, citit intr-un ziar ori revista de specialitate, auzit la radio ori vazut la televizor (ciocolata e nociva organismului sau este elixirul tineretii? Dar cafeaua? Ceaiul de musetel este sau nu antiinflamator? Dar aspirina? s.a.m.d.). Multi dintre noi chiar ii luam in serios si ne schimbam regimul de mincare, de somn, relatiile, gusturile, placerile, viziunile. Pe toate le facem cu gindul impacat ca altcineva le-a experimentat pentru noi si e ceva sigur. Spre exemplu, am aflat ca imbatrinirea poate fi intirziata daca ingurgitam zilnic cit mai mult resveratrolcare se gaseste in vin. Sau calea fericirii e sa fii "vesel din fire sau vesel prin educatie" (de exemplu, daca faci 5 acte de bunatate pe zi, sentimentul de multumire creste considerabil); sa rizi in hohote, "exact tipul de gest aventuros, indraznet, care te poate face sa te simti bine" (cercetatorul respectiv a conectat voluntarii la electro

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 3 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°