Doi suceveni au devenit primul cuplu din cadrul Programului Naţional de Fertilizare In-Vitro care au obţinut un test pozitiv de sarcină.
Cei doi soţi au încercat timp de şase ani să conceapă copilul pe care şi l-au dorit dintotdeauna. După multiple tratamente, aceştia au apelat la sprijinul programului Ministerului Sănătăţii, derulat la Iaşi, pentru întreaga regiune a Moldovei de către o clinică privată. Tânăra mămică, în vârstă de 36 de ani, se simte bine după procedura care a fost realizată acum două luni.
„Sarcina are deja 5 săptămâni şi şase zile. 2 octombrie este data la care a fost realizat transferul embrionului, iar pe 15 octombrie a fost confirmată sarcina printr-un test. Astăzi am văzut pe monitor, la ecografie, prima bătaie a inimii fătului. Ne bucurăm deoarece sunt foarte multe sarcini care se pierd în primul trimestru“, susţine dr. Mircea Onofriescu, şeful clinicii private afiliate programului desfăşurat de Ministerul Sănătăţii.
1.200 de euro, decontaţi de Minister
Anii de încercări au dat într-un final rezultate. Luni, cei doi au putut auzi pentru prima dată bătaia inimii copilului lor. „Iniţial am început la o clinică din Cluj, dar, probabil datorită drumului, tratamentele nu au dat rezultatele la care ne aşteptam. Este un copil pe care îlaşteptam de mult şi ni-l dorim foarte mult, altfel nu apelam la fertilizarea in-vitro. Când s-a confirmat sarcina a fost un moment de bucurie“, spune viitoarea mămică.
Centrul privat din Iaşi mai are pe lista de aşteptare alte 70 de cereri de fertilizare in-vitro. Din acestea, 14 dosare au fost înaintate deja către Ministerul Sănătăţii pentru finanţare.
Suma decontată în cadrul programului este de 1.200 de euro, la care se adaugă alţi 300 de euro la naşterea copilului. Preţul total al procedurii şi al tratamentului se ridică, însă, la 2.800 - 3.00