Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îmbulzeală la cererile pentru ajutorul de căldură, în Ploiești FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, marți 1 noiembrie 2011 ·

Ca să nu înghețe la iarnă, în case, ploieștenii trebuie să treacă mai întâi proba frigului la coada pentru depunerea ajutoarelor de încălzire. Sute de oameni vin, zilnic, la sediul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare, cu dimineața în cap, deși termenul pentru aceste cereri a fost prelungit până pe 20 noiembrie.

„După cum decurg cererile, dacă anul trecut am acordat peste 11.000 de ajutoare de încălzire, anul acesta ne așteptăm la mult mai multe. Foarte mulți dintre solicitanți au 0 lei venituri pe membru de familie", ne-a spus Brândușa Constantin, directorul ASSC Ploiești. Pentru a beneficia de ajutor, ploieștenii trebuie să aibă, în cazul în care se încălzesc cu energie termică, cel mult 786 de lei venituri pe membru de familie sau 1.082 de lei dacă este vorba despre o singură persoană. Dacă încălzirea se face cu gaze sau lemne, veniturile trebuie să fie de maximum 615 lei pe membru de familie. „Suntem patru persoane care trăim din 700 de lei, salariul soțului și alocațiile copiilor. Dacă nu am beneficia de subvenție, în decembrie, de exemplu, 500 de lei ar trebui să-i dăm doar pe factura la gaze. Și asta deși încălzim o singură cameră, în care dormim toți", ne-a spus Cristina Matei.

Click pe foto pentru mai multe imagini de la cozile zilnice de la ASSC

Anchete sociale la beneficiari

Spre deosebire de anul anterior, la depunerea cererilor nu mai trebuie adusă adeverința de venituri. Datele vor fi verificate, însă, perioada urmăroare, astfel că 60% dintre cei care au solicitat ajutoare vor primi vizita angajaților ASSC. „În momentul anchetei sociale vor fi cerute toate documentele care să ateste veniturile și este posibil ca mulți să nu se mai încadreze pentru că nu declară toate indemnizațiile sau sursele de venit. Din experiența anilor anteriori, pentru a beneficia de ajutor, unii ploieșteni au declarat mai mulți membri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 50 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 24 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 32 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°