Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa în şoc: Grecia se mai gândeşte dacă acceptă colacul de salvare al UE. Asta ar putea arunca Europa într-o nouă criză

Publicat in Romania Libera, marți 1 noiembrie 2011 ·

Premierul grec Giorgios Papandreou i-a şocat pe liderii europeni după ce a propus ca ţara sa să organizeze un referendum cu privire la înţelegerea pe tema datoriei care a fost luată la ultimul summit de la Bruxelles, scrie cotidianul britanic The Guardian.

Un vot negativ din partea grecilor pe acest subiect ar putea redeschide săptămâni de noi negocieri despre salvarea economiei statului elen.

Bursele au reacţionat imediat la acestă veste. La New York, bursa Dow Jones a înregistrat o cădere serioasă în momentul în care planul s-a aflat planul lui Papandreou. Euro a căzut cu două procente în faţa dolarului, iar induxul de volatilitate american, cunoscut sub denumirea de „indexul fricii", a urcat cu 22 la sută în cea mai mare creştere de la mijlocul lunii august.

Ceea ce este şi mai surprinzător este faptul că Papandreou nu a dat detalii suplimentare legate de presupusul referendum, cu toate că ministrul de Interne, Haris Kastinidis, a spus că cel mai probabil va avea loc în luna inuarie.

Grecia pregăşte aceste referendum, în ciuda faptului că, în urmă cu o săptămână, sub presiunea liderilor mondiali care se temeau de consecinţele crizei datoriilor din Europa, liderii zonei euro au reuşit să ajungă la un compromis şi să taie cu 50 de procente datoria Greciei şi să suplimenteze cu fondul de salvare european, înfiinţat anul trecut împreună cu Fondul Monetar Internaţional.

Grecii deja şi-au manifestat deja nemulţumirea faţă de pachetul de salvare. Sondajele de opinie au arătat că 60 la sută dintre greci consideră că nu este benefic pentru ţară, făcând referendumul un joc cu mize mari pentru guvernul socialist.

În majoritatea sondajelor, alegătorii greci şi-au manifestat susţinerea faţă de rămânerea în zona euro, arătându-se nemulţumiţi în acelaşi timp de măsurile de austeritate pe care Grecia a fost nevoită să le ia. Tăierile din sectoru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 23 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Soțul unei eurodeputate din Italia, ucis la Palermo

HotNews acum o ora
​Angelo Onorato, soțul europarlamentarului creștin-democrat din Italia Francesca Donato, a fost găsit mort la Palermo, primele informații fiind că acesta a fost împușcat, conform publicațiilor italiene L'Unione Sarda și La Repubblica. carabinieriFot

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°