Martinovici nu este un erou. Este doar un coleg admirabil şi un demn reprezentant al unui popor războinic

“Eroi au fost, eroi sînt încă, şi-or fi în neamul românesc”. Era un imn patriotic de pe vremuri, pe care cei ce au trecut de borna celor 30 de ani poate şi-l mai amintesc. Novak Martinovici nu e român. E sîrb, iar asta s-a văzut cum nu se poate mai bine duminică seară. Mai nou, se tinde spre transformarea lui în erou, se cere să i se dea banderola de căpitan, să i se facă un contract pe viaţă. Exagerat.

Novak Martinovici nu e un erou. De altfel, nici nu cred că şi-a propus să fie. Este un fotbalist, bun sau rău nu contează, pentru asta există alte analize. Este însă un fotbalist a cărui reacţie de moment trebuie apreciată şi analizată doar din acest punct de vedere, strict fotbalistic. Martinovici a fost primul care a sărit să-şi apere colegul, atitudinea sa războinică vînd în mod clar legătură cu originea sîrbească. De altfel, dacă priviţi imaginile, veţi vedea printre jucătorii Stelei atitudinile tipice fiecărei naţiuni: sîrbul sare imediat la luptă, faţă în faţă cu dementul, sud-americanii se ceartă, unul cu arbitrul, celălalt cu adversarii din teren, unii români privesc liniştiţi, alţii nedumeriţi, pentru ca, la final, cînd totul era oarecum rezolvat, un alt român să vină pentru a-i aplica lovitura de graţie agresorului deja căzut.

Reacţiile în astfel de cazuri nu pot fi nici lăudate, nici condamnate. Pentru că ele sînt dictate de spaimă. Iar în momente de spaimă, de stres maxim, apare lipsa controlului, fiecare acţionează instinctiv. Faptul că Martinovici a avut acest instinct şi Bourceanu, de exemplu, nu, nu-l transformă pe Bourceanu într-un papă-lapte. Iar cei care-şi propun să analizeze unitatea de grup din vestiarul Stelei ar trebui mai degrabă să analizeze ce s-a întîmplat la acel incident din derbyul cu Rapid, incident pur fotbalist