Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VRANCEA Bisericuţele din lemn îşi caută loc pe lista UNESCO

Publicat in Adevarul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Câteva construcţii din judeţ, vechi de sute de ani, ar putea fi introduse în patrimoniul mondial. Câteva lăcaşuri de cult din Vrancea, vechi de peste 400 de ani, ar putea ajunge în patrimoniul UNESCO.

Autorităţile au început deja demersurile pentru ca patru biserici din lemn, din cele 12 existente în judeţ şi aflate în categoria A pe lista monumentelor istorice, să fie introduse în patrimoniul mondial. Bisericile din lemn „Sf. Ioan Botezătorul“ din Chiţcani-Moviliţa, „Adormirea Maicii Domnului“ din Lărgeşeni-Corbiţa, „Cuvioasa Parascheva“ din Rugineşti şi „Cuvioasa Parascheva“ din Mătăcina-Valea Sării au făcut parte din Programul Naţional de Restaurare, beneficiind de 1,4 milioane de lei pentru consolidare.

Promovare cu vederi

Bisericile fac parte din proiectul „Catedralele Vrancei“, primul de acest gen la nivel naţional prin care se promovează lăcaşurile de cult din lemn. Alte astfel de biserici, precum cele de la Coza, Străoane sau Fitioneşti vor intra la rândul lor în programul de restaurare. „Până acum nu s-a auzit mare lucru despre biserica noastră, iar mulţi nici nu ştiau de existenţa noastră. Avem mare nevoie de promovarea care se face acum pentru a fi şi bisericile noastre cunoscute la fel cum se întâmplă cu obiectivele din zona Maramureşului“, ne-a declarat preotul Ionică Cîrneleagă, care slujeşte de zece ani la biserica din Coza.

Autorităţile spun că traseul pentru ca un obiectiv să ajungă pe lista UNESCO este lung şi laborios, dar merită orice efort pentru că astfel se va dezvolta potenţialul turistic al Vrancei. Specialiştii UNESCO vor stabili ce biserici întrunesc caracteristicile necesare pentru a figura pe lista celor mai mari valori ale umanităţii. „Ne va sprijini în demersul nostru Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, cu care am luat legătura. Procedurile au fost deja iniţiate. Vom face lobby peste tot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 7 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°