Fără Răzvan Raţ, echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk a pierdut confruntarea de aseară, din grupa G, 0-1 pe terenul celor de la Zenit St. Petersburg.
"Minerii” ucrainieni au fost dominaţi copios într-o primă repriză în prelungirile căreia belgianul Lombaerts a marcat unicul gol al întâlnirii.
În celălalt joc al grupei, revelaţia actualei ediţii, APOEL a mai produs un şoc, triumfând cu 2-1, pe stadionul GSP din Nicosia, în faţa deţinătoarei Europa League, FC Porto. Eroul celor de la APOEL a fost brazilianul de 31 de ani, Gustavo Manduca, el marcând golul victorie în minutul 90, la doar un minut după ce Porto egalase printr-un penalty transformat de compatriotul lui Manduca, Hulk. Cu opt puncte acumulate, ciprioţii sunt ca şI calificaţi în primăvara europeană.
Marea surpriză a serii a venit de la Minsk, acolo unde campioana Belarusului, BATE Borisov a remizat, 1-1, cu AC Milan.
Deţinătoarea trofeului, Barcelona, s-a impus lejer în deplasarea cu Viktoria Plzen, 4-0, profitând şI de eliminarea din prima repriză a fostului jucător al Timişoarei, slovacul Marian Cisovsky, survenită în urmă unui fault comis în careu asupra lui Messi.
Mijlocaşul Valenciei, Jonas a marcat în meciul cu Bayer Leverkusen cel mai rapid gol al acestui sezon de Liga Campionilor. Un alt rezultat surprinzător s-a consemnat în meciul Genk – Chelsea, belgienii izbutind să obţină un 1-1 care adânceşte criza echipei patronate de Roman Abramovici.
GRUPA E
Genk – Chelsea 1-1
Vossen ('61)/ Ramires ('26)
Valencia – Leverkusen 3-1
Jonas ('1), Soldado ('65), Rami ('75)/ Kiessling ('31)
Clasament
Chelsea 4 9-2 8p.
Leverkusen 4 5-6 6
Valencia 4 5-4 5
Genk 4 1-8 2
GRUPA F
Arsenal – Marseille 0-0
Dortmund – Olympiakos 1-0
Grosskreutz ('7)
Clasament @N_