Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecat pentru ca a incercat sa treaca granita cu un pasaport fals

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Ieri, Serioja Grigorian, de 55 ani, a fost trimis in judecata de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi pentru ca a incercat sa-i pacaleasca pe politistii ieseni, dorind sa intre in Romania cu un pasaport fals. Fapta retinuta in rechizitoriu s-ar fi petrecut pe 25 noiembrie 2010, atunci cand acesta se afla in trenul Chisinau - Bucuresti. Politistii au fost destul de vigilenti, iar de la o aparenta gluma au intocmit un dosar penal de toata frumusetea. Concret, in momentul trecerii frontierei, Grigorian a prezentat un pasaport care parea a fi emis de autoritatile din Franta, pe numele Andre Petrosyan. Politistul l-a intrebat ceva in franceza, mai mult in gluma, si a observat ca barbatul nu a inteles nimic. Ulterior, l-a intrebat tot in franceza unde merge si a constatat ca cetateanul de origine armeana nu intelege nimic. La o simpla perchezitie in bagaje, au gasit actele care indicau adevarata identitate.

Serioja Grigorian are o poveste destul de interesanta. A muncit 12 ani in Cehia, insa autoritatile de acolo i-au anulat permisul de sedere si i-au interzis intrarea in intreaga Uniune Europeana. Ulterior, barbatul a gasit un falsificator in Moscova care i-a confectionat un nou pasaport, contra sumei de 3.000 euro. Barbatul va fi judecat si pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat.

Ieri, Serioja Grigorian, de 55 ani, a fost trimis in judecata de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi pentru ca a incercat sa-i pacaleasca pe politistii ieseni, dorind sa intre in Romania cu un pasaport fals. Fapta retinuta in rechizitoriu s-ar fi petrecut pe 25 noiembrie 2010, atunci cand acesta se afla in trenul Chisinau - Bucuresti. Politistii au fost destul de vigilenti, iar de la o aparenta gluma au intocmit un dosar penal de toata frumusetea. Concret, in momentul trecerii frontierei, Grigorian a preze

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 2 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 49 minute
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum o ora
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 2 ore
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 43 minute
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 4 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 5 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

17°/30°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°