Criza ne obligă, vrând-nevrând, să învăţăm să folosim mai bine resursele monetare, atâtea câte sunt. Pentru a ajuta consolidarea creşterii economice. Mai ales că frecvent, în plan global, se produc schimbări notabile, fluctuaţii mari sau chiar şocuri, care dacă ne-ar prinde cu garda deschisă, ar putea să provoace, în plan intern, perturbări grave. E o ocazie bună să răspund la o întrebare obsesiv repetată: de ce are România nevoie de rezervă valutară la Banca Naţională?

Îmi amintesc ce tevatură era în America, în anii în care preşedintele Clinton strângea bani, în rezerva Trezoreriei, din surplusul bugetar pe care reuşise să-l adune. Congresul pusese ochii pe acei bani, erau mulţi, şi trăgea de ei cu intenţia declarată să-i împartă prin circumscripţii electorale. Fenomenul se repetă la noi de câţiva ani, de când tot creşte rezerva valutară. Din când în când, în Parlament, se fac auzite voci care ar vrea să ia banii din rezerva BNR şi să-i împartă prin circumscripţii electorale. Noroc că, în această privinţă, legile sunt ferme, iar scopurile în care poate fi folosită rezerva sunt expres prevăzute.

De ce avem nevoie de rezerve de valute? Iată câteva raţiuni: ca statul să-şi poată onora plăţile externe; să asigure credibilitatea ţării; să deschidă porţi către împrumuturile externe; să faciliteze absorbţia şocurilor financiare în perioade de criză. Din aceste cerinţe se desprinde şi obligaţia Băncii Naţionale de a menţine rezervele internaţionale la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale ţării. Şi de a le apăra cu străşnicie.

În această lume în care totul se cuantifică, totul se sintetizează în indici statistici - de la cei ce grupează acţiunile la marile burse până la ceea ce americanii numesc "confidenţă", un indice pentru măsurarea încrederii în economie - era firesc să apară şi o măsură pentru rezervele valutare. Doi indicatori - rezerva valut