Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incertitudinea privind noua taxă auto a dus la scăderea cu 10% a preţurilor automobilelor rulate Dacia

Publicat in Bursa, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Incertitudinea privind noua taxă auto a condus la o scădere de 10% a nivelului mediu al preţurilor automobilelor Dacia pe piaţa auto second hand din România, înregistrând în luna octombrie 2011 cea mai scăzută valoare din ultimul an, potrivit datelor furnizate de AutoIndex.

Nivelul mediu al preţurilor automobilelor Dacia second hand din România a înregistrat în ultimul an o diminuare continuă, ajungând în luna octombrie 2011 la 2.856 euro, cea mai scăzută valoare din ultimul an, raportat la valoarea de 3.157 euro înregistrată în octombrie 2010. În cazul modelului Dacia Logan, nivelul mediu al preţurilor a scăzut de la 4.333 euro în luna octombrie a anului trecut, până la 3.936 euro în luna octombrie a anului curent, conform AutoIndex.

"Ţinând cont de tergiversările privind adoptarea noii taxe auto, aplicabilă tuturor autovehiculelor aflate în Parcul Auto Naţional, inclusiv autoturismelor înmatriculate înainte de anul 2007, se poate justifica influenţa directă asupra mărcii Dacia. Aceasta este cea mai tranzacţionată şi posibil cea mai afectată marcă pe piaţa auto second hand din România, conform noului algoritm de calcul a taxei auto", a declarat Bogdan Axinia, manager general Auto.ro.

F. A. Incertitudinea privind noua taxă auto a condus la o scădere de 10% a nivelului mediu al preţurilor automobilelor Dacia pe piaţa auto second hand din România, înregistrând în luna octombrie 2011 cea mai scăzută valoare din ultimul an, potrivit datelor furnizate de AutoIndex.

Nivelul mediu al preţurilor automobilelor Dacia second hand din România a înregistrat în ultimul an o diminuare continuă, ajungând în luna octombrie 2011 la 2.856 euro, cea mai scăzută valoare din ultimul an, raportat la valoarea de 3.157 euro înregistrată în octombrie 2010. În cazul modelului Dacia Logan, nivelul mediu al preţurilor a scăzut de la 4.333 euro în luna octombrie a anului t

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski cere din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune, după atacurile de sâmbătă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis şapte persoane, inclusiv doi copii, relatează BBC. Atacul rusesc asupra oraşului Vilniansk, în ap

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

News.ro acum o ora
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum o ora
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 8 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 12 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Cine este Gavin Newsom, cel care l-ar putea înlocui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Adevarul acum 29 minute
Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, este politicianul favorit să-l înlocuiască pe Joe Biden în cazul în care actualul lider de la Casa Albă, în vârstă de 81 de ani, s-ar retrage din cursa prezidențială, potrivit Sky News.

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 13 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 10 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Vremea

București
acum

27°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

27°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

28°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°