Comisarul sef Constantin Gagiu a decis sa intre în concediu medical. In felul acesta, cercetarea prealabila demarata împotriva lui a fost suspendata. Seful Politiei Falticeni a fost surprins, saptamana trecuta, in noaptea de vineri spre sambata, baut la volan, de catre colegii sai de la politia rutiera si cagulisti. Ca un politist de frunte ce este, Gagiu a refuzat testarea alcooltest. Dupa recoltarea probelor biologice, politistul sef avea o concentratie de 2,1 la mie alcool in sange
Comisarul şef Constantin Gagiu, şeful poliţiei de la Fălticeni, surprins la sfârşitul săptămânii trecute băut la volan de către colegii lui de la rutieră, de la SIPI şi de cagulişti, şi-a luat concediu medical.
Aceasta este de fapt măsura ultimă, reglementată în sistemul bugetar, pentru a prelungi perioada în care un funcţionar plătit din banii publici beneficiază de o serie de facilităţi, înainte de a fi supus judecăţii superiorilor. "S-a dispus cercetarea prealalabilă în ceea ce îl priveşte pe comisarul şef Constantin Gagiu. Aceasta a fost însă suspendată în aceste zile, fiindcă el a intrat în concediu medical", a explicat ieri inspectorul şef al IPJ Suceava, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ.
Seful poliţiei Fălticeni, oprit în trafic la miezul nopţii de cagulişti
Comisarul şef Constantin Gagiu (foto), şeful Poliţiei Fălticeni a fost surprins săptămâna trecută, în noaptea de vineri spre sâmbătă, băut la volan, chiar de către colegii săi de la poliţia rutieră şi cagulişti. Martorii spun că în echipa de intervenţie care l-a oprit în trafic pe Constantin Gagiu, care tocmai îşi aştepta numirea în funcţia de şef la Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Generale Anticorupţie ar fi fost şi reprezentanţi ai Serviciului de Investigaţie şi Protecţie Internă (SIPI), dar inspectorul şef al IPJ, comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ a încercat ieri să convingă presa că