Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepreşedintele CJ Cluj a primit prima rată din mita de 25.000 de euro în maşina Aspaziei Droniuc

Publicat in Adevarul, joi 3 noiembrie 2011 ·

Conform motivării Curţii de Apel Cluj din data de 1 noiembrie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Radu Bica, arestat sub acuzaţia de luare de mită, a negociat termenii acestei afaceri cu Aspazia Droniuc chiar în biroul de serviciu. Ulterior, prima tranşă, 10.000 de euro, i-a fost înmânată în autoturismul Aspaziei Droniuc.

Vicepreşedintele CJ Cluj, Radu Bica, ar fi acceptat „colaborarea" cu omul de afaceri Aspazia Droniuc în data de 26 octombrie, reiese din motivarea Curţii de Apel Cluj. Potrivit aceleiaşi surse, se pare că Aspazia Droniuc, cea care a negociat direct cu Radu Bica şi care i-a înmânat ulterior acestuia suma de 10.000 de euro, se afla în atenţia DNA încă din anul 2009, fiind „implicată în fapte noi de corupţie, alături de alţi participanţi".

În dosar mai sunt cercetaţi, pe lângă Radu Bica, arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de infracţiunea de luare de mită, şi alte trei persoane. Este vorba de Aspazia Droniuc, patronul firmei Frarom Import-Export SRL, soţul acesteia, Robert Roşu, şi de avocatul Bogdan Aldea. „Din contactele care au avut loc între cei trei s-a invocat de către procuror că, o parte din suma de 25.000 euro a fost predată în cursul nopţii de 26/27 octombrie 2011 de către făptuitorul A.B.M. către făptuitorii D.A. şi D.R., care au efectuat o deplasare în Bucureşti tocmai în acest scop şi urmau să fie remişi făptuitorului B. R. în cursul zilei de 27 octombrie 2011", se arată în motivarea propunerii DNA. (A.B.M. - Bogdan Aldea, D.A. - Aspazia Droniuc, D.R. - Robert Roşu, B.R.V. - Radu Bica).

De asemenea, în motivarea propunerii DNA se arată şi că „inculpatul B. R.V. a pretins ca, la data de 27 octombrie 2011, să îi fie remisă o primă tranşă din suma convenită, respectiv 10.000 euro , bani pe care i-a primit efectiv la data de 31 octombrie 2011 în monedă naţională, fiind prins imediat dup

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°