Într-un răspuns trimis României Libere, Comisia Europeană a respins joi ideea că ar condiţiona acordarea finanţărilor gratuite pentru construirea autostrăzii Nădlac-Sibiu de absenţa oricăror decizii judecătoreşti privitoare la câştigătorii licitaţiilor. "CE în mod evident nu a condiţionat niciodată finanţarea unor proiecte de faptul că anumite proceduri publice sunt contestate în Justiţie, iar rezultatul e decis de aceasta. Acest fapt corespunde procedurilor normale, total corespunzătoare acquisului aplicabil", spune Ton van Lierop, purtător de cuvând al DG Regio, directoratul CE ce se ocupă de finanţări nerambursabile.
Precizările vin după ce tot joi şeful statului a afirmat că România a pierdut finanţarea CE a unui tronson de autostradă, deoarece câştigătorul contractului de construire a fost desemnat în Justiţie.
Deşi România Liberă a cerut precizări, DG Regio nu a confirmat, nici n-a infirmat, faptul că banii necesari construirii vreunui tronson din autostrada Nădlac-Sibiu au fost retraşi.
Ministerul Transporturilor, foarte activ în a anunţa evenimente lipsite de importanţă, nu a emis joi niciun comunicat de presă pe această temă şi nici nu a dorit să răspundă întrebărilor adresate de mass-media.
Băsescu: CE ne-a zis să ne spălăm pe cap cu câştigătorii
Preşedinte a declarat că a primit miercuri o scrisoare din partea CE prin care aceasta ne spune că nu va mai finanţa un proiect privind construcţia unui tronson de autostradă de pe Coridorul IV de transport pan-european (Nădlac-Bucureşti-Constanţa).
Cel mai probabil este vorba de lotul 2 din tronsonul Timişoara-Lugoj (25 de kilometri), deoarece acesta este singurul care a făcut recent obiectul unei acţiuni în Justiţie, soldată cu o decizie a acesteia contrară Companiei naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Preşedintele a precizat, la r