În România există un amestec de credinţă creştină şi diverse ritualuri, mituri şi credinţe. Deşi se declară credincioşi, jumătate dintre români percep existenţa lui Dumnezeu diferit de dogma principalelor biserici creştine, reiese din cercetarea Religie şi comportament religios, realizată de Fundaţia Soros România.
Deşi 94% dintre cei chestionaţi au răspuns DA la întrebarea "Credeţi sau nu că există Dumnezeu?", doar 42% dintre respondenţi acceptă viziunea dogmei creştine, potrivit căreia există un Dumnezeu întrupat într-o fiinţă. Prin comparaţie, 49% dintre români văd puterea divină mai degrabă ca un spirit sau o forţă a vieţii.
În timp ce credincioşii români îmbrăţişează numeroase aspecte care provin din creştinism, un număr semnificativ cred şi în existenţa unor fenomene sau ritualuri care nu au nicio legătură cu acesta: un procent semnificativ de respondenţi cred în deochi - 60% dintre români; în oameni cu puteri speciale (prezicători, tămăduitori, clarvăzători) cred 47% dintre respondenţi, în astrologie sau horoscop 25% dintre români, iar în extratereştri - 23%. În acelaşi timp, 88% dintre respondenţi cred în existenţa sufletului, şi un procent egal de 87% cred în păcat sau în existenţa Raiului.
"Aceste date confirmă faptul că în România predomină o spiritualitate care este în mare măsură de sorginte creştină, fără însă a fi dogmatică. În multe zone, cu precădere în mediul rural, dar în şi oraşe, întâlnim un amestec de credinţă creştină şi diverse ritualuri, mituri, credinţe provenind dintr-o varietate de surse", explică Ovidiu Voicu, coordonatorul analizei.
Există exemple de preoţi ortodocşi care includ astfel de ritualuri în programul religios, răspunzând unor cerinţe implicite sau explicite ale enoriaşilor. De altfel, 64% dintre români cred în miracole.
Aceasta abordare a fenomenului religios este vizibilă şi în atitudinea românil