Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc se judecă cu Agenţia Naţională de Integritate pentru anularea raportului prin care ANI îl acuză de conflict de interese. Procesul a fost fixat la Curtea de Apel Timişoara, dar ANI a cerut strămutarea.
În cererea de strămutare depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate au solicitat ca procesul să fie mutat la altă curte de apel din ţară. Motivul cererii este o bănuială potrivit căreia, soluţia dată de judecătorii timişoreni poate fi afectată de influenţa pe care o are Ostaficiuc.„Bănuiala se socoteşte legitimă de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită din cauza împrejurărilor pricinii, calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale”, se arată în cererea de la dosar.
Potrivit aceluiaşi document, Ostaficiuc ar avea puterea să influenţeze sentinţa dată în dosar. „Reclamantul, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Timi, prin funcţia şi notorietatea deţinute la nivelul judeţului şi totodată, având în vedere împrejurările pricinii, anume evaluarea unui conflict de interese în sarcina reclamantului, ar putea influenţa părtinirea judecătorilor prin presiunea mediatică creată la nivelul judeţului Timiş, unde desfăşoară activitatea Curtea de Apel Timişoara”, se mai arată în cererea depusă de reprezentanţii ANI.
Solicitarea a fost judecată în urmă cu două zile la Curtea Supremă, iar magistraţii de aici au considerat argumentele Agenţiei Naţionale de Integritate, ca nefondate şi au decis că procesul poate să se judece în continuare la Timişoara. În dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel, Ostaficiuc a depus o cerere în care cere urgentarea judecăţii pentru a se clarifica situaţia cât mai repede. Preşedintele CJT şi-a motivat cererea susţinând că situaţia creată vizează „însuşi destinul profesional”