Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Hannan: Românii au luptat în `89 pentru independenţă, nu pentru a face parte dintr-o nouă uniune nedemocratică

Publicat in Adevarul, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Daniel Hannan rememorează momentele trăite în `89 în Bucureşti şi ne aminteşte că eroii care şi-au riscat viaţa au făcut-o pentru că doreau să fie liberi.

20 de ani mai târziu ne întreabă, într-un interviu pentru inliniedreaptă.net, dacă libertatea pe plan extern e compatibilă cu înţelegerile pe care Schroeder-ii europeni le fac, în nume personal, cu Gazpromul.

ILD: Haideţi să discutăm despre politica externă a Uniunii Europene. Henry Kissinger a cerut un număr de telefon pentru Europa, pentru că „dacă vreau să sun Europa, nu știu numărul". Problema este că până astăzi politica externă este făcută de țări, nu de UE. O văd pe doamna Ashton și pe ceilalți birocrați şi văd că nu au o poziție principială, nu au autoritate și nu au pregătirea necesară pentru asta.

DH: Ştiţi că Henry Kissinger a negat că ar fi spus asta.

ILD: Da, asta mi-a spus şi Struan Stevenson acum câțiva ani, aici în Parlament, însă fraza sună bine, cel puţin din punct de vedere jurnalistic.

DH: Da, jurnalistic sună bine. În primul rând, în principiu, nu există niciun avantaj în a avea o politică externă comună, decât dacă rezultă într-o politică externă mai bună. Nu este nimic special în a face parte dintr-un stat mai mare. Norvegia este în afara UE, nimeni nu crede că Norvegia nu are influență în lume. Norvegia a negociat acordul israelo-palestinian în Oslo, Norvegia a negociat acordurile de pace în Sri Lanka, este activă în Sudan, în Asia de Sud-Est.

Îmi amintesc că ambasadorul norvegian la Londra, în momentul în care şi-au depus candidatura pentru a intra în UE, mi-a spus că cea mai neplăcută perioadă pentru el era chiar înainte de referendum (la care norvegienii au spus „NU"), „pentru că trebuia să stau mereu alături de ceilalți 15 miniștri de externe din UE (de la acea vreme - n.m.). De obicei nici nu aveam șansa de a vorbi". Iar imediat ce norvegienii vo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum o ora
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 3 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 2 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 5 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 4 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Donald Trump a împlinit 78 de ani. Rivalul său Joe Biden i-a transmis un mesaj cu subînțeles: ”Vârsta este doar un număr"

Ziare.com acum o ora
Donald Trump împlineşte vineri, 14 iunie, 78 de ani. Aniversarea sa le reamintește alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreoda

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°